marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Marcel Romanescu a negociat fondurile alocate direct municipiului Târgu Jiu

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a negociat fondurile alocate direct și cele în funcție de numărul locuitorilor. Se pare că edilul a reușit să obțină ceea ce și-a dorit.
„Am obținut un avantaj important astăzi, la negocierile pe care le-am avut la Ministerul Fondurilor Europene, acolo unde am fost alături de directorul tehnic din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Marius Ionescu: 35% din fonduri alocate direct și 65% alocare în funcție de numărul de locuitori. Ca reprezentant al municipiilor din zona Olteniei am reușit această victorie importantă, în condițiile în care, inițial procentele erau de 25% și 75%, fiind astfel avantajate municipiile cu un număr foarte mare de locuitori, în detrimentul nostru”, a transmis Marcel Romanescu.
Negocierile au avut loc în prezența ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, cu care Marcel Romanescu susține că a avut și o discuție legată de spitalul pe care intenționează să-l construiască la Târgu Jiu.
„Pentru exercițiul 2020 – 2027 avem repartizată o sumă de două ori mai mare față de data trecută, adică 115 milioane de euro. În exercițiul trecut ni s-au alocat 60 de milioane, la care s-au mai adăugat încă 10 milioane de euro, sumă rezultată ca urmare a faptului că alte localități nu au depus proiecte. Negocierile au avut loc în prezența domnului ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, cu care am avut și o discuție legată de spitalul pe care intenționăm să-l construim la Târgu Jiu. Domnul ministru m-a asigurat că proiectul pe care îl vom propune se poate materializa curând și vom putea construi o astfel de unitate sanitară cu finanțare europeană”, a mai dezvăluit primarul.

Politica