vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doi tineri gorjeni s-au bătut cu tatăl unei minore

Doi tineri de 26 și 29 de ani, din comuna Jupînești, au ajuns pe mâna oamenilor legii după un scandal petrecut la casa unei fete de 15 ani. Se pare că polițiștii Orașului Târgu Cărbunești i-au reținut pe indivizi pentru 24 de ore.

„Polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri de 26 și 29 de ani, ambii din comuna Jupînești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Oamenii legii au fost sesizaţi prin apelul 112 de o tânără de 15 de ani,  din comuna Jupînești, cu privire la faptul că ar avea un conflict cu mai multe persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că cei doi reținuți, împreună cu alți doi tineri, de 28 și 29 de ani, din comuna Jupînești și Bărbătești, toți aflați sub influența băuturilor alcoolice, au mers la locuința apelantei, unde au început conflict verbal, cu aceasta. Din locuință a ieșit tatăl apelantei, în vârstă de 50 de ani, care era, de asemenea, sub influența alcoolului și care a încercat să-i îndepărteze pe cei patru, însă aceștia au pătruns, fără drept, în curtea locuinței și au început să exercite acte de violență asupra sa”, au mai transmis polițiștii gorjeni.

În apărarea tatălui său a intervenit și un tânăr, de 22 de ani, care a exercitat acte de violență asupra unuia dintre tinerii care provocaseră altercația, acesta suferind leziuni în zona capului, pentru care nu a solicitat intervenția ambulanței. La rândul său, bărbatul de 50 de ani prezenta mai multe leziuni minore, în urma loviturilor, dar a refuzat prezența unui echipaj al ambulanței la fața locului pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale.

Politica