miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Covid-19 în Dolj. Aproape 100 de cazuri noi în doar câteva zile. Mulţi angajaţi din spitale, între cei infectaţi

Numărul cazurilor de coronavirus înregistrate în judeţul Dolj a ajuns duminică la 591, în condiţiile în care joi erau 498 de infectaţi.

Între noile cazuri se numără şi angajaţi din spitale.

Numai la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, în ultimele zile au fost depistaţi pozitiv 19 angajaţi ai unităţii medicale. Este vorba despre asistenţi şi personal TESA. Conducerea spitalului a demarat o acţiune de testare a întregului personal după ce în urmă cu o săptămână 7 angajaţi fusesră depistaţi pozitiv. Până acum au fost testaţi 240 din cei 555 angajaţi, după cum a precizat, pentru Agerpres, Adina Turcu, managerul Spitalului de Infecţioase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Nu avem niciun medic pozitiv. Majoritatea (n.r. angajaţilor pozitivi) sunt acasă, 90% sunt asimptomatici. Noi suntem 555 de angajaţi şi suntem cu testarea la jumătate. Deci, ne-am propus să testăm tot personalul spitalului, pentru că am considerat că aceasta este o metodă bună, pentru a vedea ce se întâmplă şi la ce stadiu suntem. Am făcut o testare pentru noi, am testat pe toată lumea de acasă şi ne aşteptăm să mai apară, pentru că este transmitere comunitară foarte mare, plus că în ultimele două săptămânii, mare parte din personal a fost plecat în concediu de odihnă, nu am avut cum să le interzicem. Majoritatea cazurilor, după părerea mea, au fost determinate de concediul de odihnă, dar oamenii sunt după 4 luni de muncă, sunt foarte obosiţi, la majoritatea le-am făcut cerere de rechemare din concediu, însă sunt cazuri pe care nu le pot refuza”, a afirmat Adina Turcu, pentru sursa citată.
În prezent, conform Agerpres, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova sunt internaţi 155 de pacienţi, din care 10 sunt la ATI. Unitatea medicală mai are 130 de locuri libere pentru pacienţii cu coronavirus.

Politica