vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Izolarea, suspendată temporar pentru botez, căsătorie sau înmormântare

Persoanele suspecte a fi infectate cu noul coronavirus care se află în izolare pot participa la evenimente familiale precum botez, căsătorie sau înmormântare, prevede o hotărâre de guvern care însoţeşte Legea carantinei.

Măsura suspendării temporare a izolării este luată de la caz la caz de o comisie a Direcţiei de Sănătate Publică, scrie Gândul.

Potrivit art. 5(1) din Hotărâre suspendarea temporară a măsurii de carantină poate fi analizată pentru situaţii deosebite, anume la evenimente familiale precum: ziua de naştere, căsătorie, deces, tratamente medicale sau preschimbarea documentului de identitatea. Art.5(1): „Pentru situaţii deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenţii/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecţiuni oncologice, insuficienţă renală cronică – în program de hemodializă),preschimbare documente de identitate, părăsirea ţăriiş.a., poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină prevăzută la art. 2 şi art. 4, pe baza documentelor justificative”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Analizarea situaţiilor deosebite în care măsurile de carantină pot fi suspendate temporar, va fi realizată la nivelul centrelor judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, prin decizie emisă de Direcţia de Sănătate Publică. Intervalul de timp pentru care se decide suspendarea temporară a carantinei va fi specificat în mod obligatoriu în decizia de suspendare.

Analiza situaţiilor prevăzute la alin. (1) este realizată la nivelul centrelor judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei şi, cazurile considerate ca justificate, pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcţia de Sănătate Publică. (3) În decizia de suspendare se va menţiona, în mod obligatoriu, intervalul de timp pentru care aceasta se aplică şi măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2. Legea privind carantina a intrat în vigoare marţi, la trei zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial.

Politica