joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova: Începe distribuirea pachetelor cu alimente pentru persoanele defavorizate

Primăria Craiova anunță că, începând cu data de 20 iulie 2020 se vor distribui pachetele cu produse alimentare pentru persoanele defavorizate.

În cadrul POAD 2019-2021, vor fi distribuite pachete alimentare ce vor conține 12 produse: făină (5kg), mălai (4kg), paste făinoase (400g), ulei (4l), zahăr (2kg), orez (4kg), conserve din carne de vită (1,5kg), conserve din carne porc (900g), conserve pateu de ficat de porc (1kg), compot de fructe (1,44l), gem de fructe (360g) și gem de fructe dietetic (360g).  

Produsele vor fi distribuite către categoriile de persoane defavorizate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 223/2014, astfel:

Policlinica Buna Vestire Craiova

1. familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;  

2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.  

Persoanele care se încadrează în ambele categorii așa cum sunt descrise la punctele 1 și 2, beneficiază de pachetele cu alimente, aferente unei singure categorii din care fac parte,  la data acordării.

Distribuirea produselor se va face de către Direcția Generală de Asistență Socială Craiova la sediul Liceului Tehnologic Auto – Sală de sport, situat în Craiova, Bld. Decebal, nr. 105, în zilele de luni până vineri, între orele 08.00 – 13.00. 

În vederea respectării măsurilor legale în vigoare, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, beneficiarii vor fi contactați telefonic și programați să se prezinte pentru ridicarea pachetelor, având greutatea de aproximativ 25 kg/pachet, la adresa mai sus menționată.

Destinatarii finali prevazuți la punctele 1 si 2 se vor prezenta la centrul de distribuire stabilit prin ordin al prefectului, având asupra lor, actul de identitate valabil. 

In cazul persoanelor nedeplasabile, la sesizarea acestora, a unui membru al familiei sau a unei terţe persoane, se va asigura livrarea ajutoarelor la domiciliu sau la adresa declarată, pe raza Municipiului Craiova.

Pentru relații suplimentare, cei interesați pot apela numerele de telefon 0351.428364 și 0351.451680, in zilele de luni până joi, între orele 08.00–16.30 și vineri, între orele 08.00–14.00.

Politica