sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Fetiţă de 5 ani, căutată de peste 120 de persoane timp de două ore

O fetiţă în vârstă de cinci ani, care adormise sub un pat din locuinţa familiei din comuna Făgeţelu, a fost căutată timp de aproximativ două ore de peste 120 de persoane, poliţişti, jandarmi, pompieri, familie şi săteni, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, fiind adus şi un câine de urmă. În sprijinul poliţiştilor au venit peste 120 de persoane, jandarmi, lucrători ISU şi voluntari de pe raza comunei, care s-au mobilizat şi au început căutările în zona din apropierea casei, precum şi pe raza satului unde locuia aceasta. După aproximativ 2 ore de căutari, minora a fost găsită dormind, sub un pat din interiorul locuinţei”, a precizat Grigorescu, citat de Agerpres.

Bunicii copilului au sesizat dispariţia minorei miercuri seara, în jurul orei 21,00, ei apelând numărul de urgenţă 112 pentru a solicita ajutor în găsirea fetei dispărute din locuinţă.

Politica