Conecteaza-te cu noi

Actualitate

România ocupă locul al treilea în UE cu cea mai mare scădere a populaţiei în 2019

Publicat

pe

Nouă din cele 27 de state membre ale UE au înregistrat în 2019 un declin al populaţiei, România situându-se pe locul al treilea, după Bulgaria și Letonia.

Cea mai are creştere a populaţiei s-a înregistrat în Malta (41,7‰), Luxemburg (19,7‰), Cipru (13,7‰), Irlanda (12,1‰) şi Suedia (9,5‰), iar cel mai semnificativ declin a fost în Bulgaria (minus 7‰), Letonia (minus 6,4‰), România (minus 5‰), Croaţia (minus 4,4‰) şi Italia (minus 1,9‰).

Scaderea populației României a continuat și în 2020, scrie stirileprotv.ro

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, în luna mai a acestui an, fiind de 1,5 ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă din 2019.

Astfel, la nivelul lunii mai din acest an, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 3.561 comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.015 mai mic, la nivel comparativ. Populaţia României a înregistrat un spor negativ de 1,5 ori mai mare decât cel din luna mai 2019, de -7.376 persoane faţă de -4.830 persoane.

La 1 ianuarie 2020, populaţia în cele 27 de state membre ale UE era estimată la 447,7 milioane, în scădere cu 12,8% comparativ cu o populaţie de 513,5 milioane în cele 28 de ţări membre ale blocului comunitar la 1 ianuarie 2019. Această scădere vine în principal ca urmare a retragerii Marii Britanii (la 1 februarie 2020), ceea ce a dus la o scădere a populaţiei UE cu 13%.

Schimbările demografice în UE au fost pozitive în 2019, cu 0,9 milioane mai mulţi locuitori, în urma migraţiei nete. Din 2012, UE a avut un spor natural negativ, fiind înregistrate mai multe decese decât naşteri (4,7 milioane de decese şi 4,2 milioane de naşteri în 2019).

Germania este cea mai populată ţară din UE (83,2 milioane de rezidenţi, reprezentând 18,6% din totalul populaţiei UE la 1 ianuarie 2020), urmează Franţa (67,1 milioane sau 15%), Italia (60,2 milioane de sau 13,5%), Spania (47,3 milioane de sau 10,6%) şi Polonia (38 milioane sau 8,5%). 14 state membre au un procent între 1% şi 5% din populaţia UE (inclusiv România, cu 4,3%), iar opt ţări au sub 1%.

În 2019, s-au născut în UE 4,2 milioane de bebeluşi, cu 2,2% mai puţini decât în 2018. Cea mai ridicată natalitate se înregistra anul trecut în Irlanda (12,1 la 1.000 de rezidenţi), Franţa (11,2‰), Suedia (11,1‰), Cipru (10,9‰) şi Grecia (10,6‰), iar cea mai scăzută în Italia (7‰), Spania (7,6‰), Grecia (7,8‰), Finlanda (8,3‰) şi Portugalia (8,4‰).

De asemenea, în 2019 s-au înregistrat în UE 4,7 milioane de decese, cu 0,9% mai puţine decât în 2019. Cea mai scăzută rată a mortalităţii se înregistra în Irlanda (6,3 la 1.000 de rezidenţi), Cipru (6,8‰), Luxemburg (6,9‰), Malta (7,3‰) şi Suedia (8,6‰), iar cea mai ridicată în Bulgaria (15,5‰), Letonia (14,5‰), Lituania (13,7‰), România (13,4‰) şi Ungaria (13,3‰).

Continue Reading