Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Vâlcenii fără mască în spații închise, în vizorul oamenilor legii

Publicat

pe

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali au început verificările  în zonele aglomerate din judeţ, în centrele comerciale, în pieţe, târguri, la terase şi în mijloacele de transport din Vâlcea. Oamenii legii au ordine clare: atenționarea și, dacă este cazul, sancționarea persoanelor ce nu poartă masca de protecție.
Se pare că peste 150 de agenți au verificat 53 de persoane și 14 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID 19: „Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, sancțiuni cu o valoare de 1.600 lei. Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, au transmis autoritățile, potrivit gazetavalceana.ro.
Potrivit unui comunicat emis de spitalul din Vâlcea, joi, situația pacienților confirmați Covid19 și internați în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se prezenta în felul următor: „La secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea se află internați 13 pacienți confirmați Covid19: 1 asimptomatic, 4 au forme ușoare ale infecției și 8 prezintă forme medii. În secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea se află internat un pacient confirmat Covid 19, ventilat mecanic”.

Continue Reading