vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Copil de 11 ani, pus de familie să cerşească în parcarea unui supermarket

Un angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea a observat în seara de marţi, 7 iulie, în parcarea subterană unui supermarket din Râmnicu Vâlcea, un băieţel care cerea bani de la clienţii Kaufland.

Și pentru că magazinul este într-o zonă mai retrasă a oraşului, pe şoseaua de centură, aproape de ieşirea dinspre Sibiu, omul a bănuit că micuţul cerşetor nu era singur şi l-a urmărit.

În felul acesta, jandarmul a aflat că minorul a fost pus să cerşească de către familie, care-l supraveghea atent dintr-un bolid de lux, cu numere străine, aflat în aceeaşi parcare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Se pare că familia respectivă provine dintr-o comună învecinată, Bujoreni, o zonă unde locuieşte o numeroasă comunitate de etnie romă, de peste 1.000 de suflete, din care fac parte şi persoanele vizate. Mare parte dintre membri, plecaţi de ani de zile peste hotare, s-au întors în timpul pandemiei de coronavirus, din străinătate.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie (IJJ) Vâlcea au precizat că s-a luat legătura cu Direcţia pentru Protecţia Copilului din Vâlcea, iar părinţii au fost amendaţi pentru ce s-a întâmplat în parcarea Kaufland, fără să precizeze însă cuantumul sancţiunii.

„Totul s-a petrecut marţi, în jurul orelor 20.30, când un jandarm aflat în timpul său liber la cumpărături, a observat în parcarea subterană a supermarketului un băieţel care se plimba printre maşini şi apela la mila cetăţenilor. Având în vedere ora destul de târzie şi suspiciunea că băieţelul nu acţionează benevol, colegul nostru a solicitat un echipaj de jandarmerie să se deplaseze la faţa locului”, a menţionat Teodora Cincă, purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, citată de Adevărul.

„După aproximativ 30 de minute de discuţii purtate si negocieri, jandarmii au aflat că băieţelul în vârstă de 11 ani a fost îndemnat de tatăl său, care îl urmărea, cu alţi membri din familie, din autoturismul personal, să ceară diverse sume de bani sau alimente vâlcenilor veniţi la cumpărături. Tatăl copilului a fost sancţionat de către jandarmi conform Legii 61/1991 şi informată D.G.A.S.P.C. Vâlcea”, a adăugat reprezentanta IJJ.

Politica