joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Statele Unite ale Americii se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Preşedintele Donald Trump a retras oficial Statele Unite ale Americii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a anunţat marţi un senator american, scrie stirileprotv.ro care citează AFP.

„Congresul a primit notificarea că preşedintele a retras oficial Statele Unite din OMS în plină pandemie”, a scris pe Twitter Robert Menendez, membru democrat al Comisiei pentru relaţii externe din Senatul SUA.

„Dat fiind că au eşuat în efectuarea reformelor cerute şi foarte mult necesare, vom încheia astăzi relaţia noastră cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom redirecţiona fondurile spre alte nevoi de sănătate mondiale, care le merită”, spunea Donald Trump la finalul lunii mai.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preşedintele american a criticat în repetate rânduri reacţia OMS la coronavirusul care a lovit SUA mai puternic decât oricare altă ţară, pe fondul atenţiei atrase de reacţia propriei administraţii la pandemie. Trump a susţinut că OMS este ”centrată pe China” şi a acuzat agenţia că a recomandat împotriva impunerii interdicţiilor de călătorie din China încă de începutul epidemiei.

“Din fericire, nu am fost convins şi am suspendat călătoriile din China salvând un număr nespus de mare de vieţi”, a declarat Trump pe 14 aprilie.

Finanţarea OMS se desfăşoară în cicluri bugetare de doi ani. Pentru ciclul de finanţare pentru 2018 şi 2019, SUA au plătit o sumă de 237 milioane de dolari, precum şi 656 milioane dolari în contribuţii voluntare, în medie 446 milioane dolari pe an, reprezentând aproximativ 14,67% din bugetul total al organizaţiei, potrivit purtătorului de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

Pe 20 mai, oficialii OMS au declarat că programele de urgenţă vor avea de suferit dacă preşedintele american va trage definitiv finanţarea destinată agenţiei internaţionale.

Cele mai multe finanţări din Statele Unite se duc direct la programul care ajută ţările aflate în ”tot felul de situaţii fragile şi dificile”, a declarat la acea vreme dr. Mike Ryan, directorul executiv al programului de urgenţă pentru sănătate.

OMS a început să avertizeze în privinţa epidemiei din China la mijlocul lunii ianuarie. La 11 martie, oficialii OMS au declarat epidemia ca fiind o pandemie, când existau doar 121.000 de cazuri la nivel mondial.

Virusul a infectat până în prezent peste 11 milioane de oameni în întreaga lume, conform datelor publicate de Johns Hopkins University.

Politica