miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

1.000 de pompieri din 26 de judeţe, detaşaţi pe litoral în acest sezon estival

Peste 1.000 de pompieri din 26 de judeţe ale ţării vor suplimenta efectivele de salvatori de pe litoralul românesc, pe întreaga perioadă a sezonului estival, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Au fost amenajate 11 puncte temporare de stingere a incendiilor, dotate cu câte o autospecială de stingere cu apă şi spumă, opt puncte de prim ajutor pe plaje şi cinci puncte de salvare acvatică.

Potrivit IGSU, pentru creşterea gradului de siguranţă a constănţenilor şi a celor care aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoral, în zonele intens circulate din judeţul Constanţa, au fost operaţionalizate 24 puncte de lucru temporare. Unsprezece dintre acestea sunt puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în localităţile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor şi Mihail Kogălniceanu/Raja Ovidiu, precum şi în staţiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti şi Vama Veche şi Eforie Nord, opt puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanţe, şenilate şi motociclete SMURD, în staţiunile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche şi cinci puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcaţiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol şi Lacul Techirghiol.

Potrivit News.ro, corturile sunt dotate cu toate echipamentele necesare acordării prim-ajutorului medical calificat: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare şi tărgi. Programul de funcţionare al acestora este între orele 08.00 – 20.00. Lângă corturi staţionează şenilatele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, capabile să asigure intervenţia pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim-ajutor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

IGSU menționează că, în perioada 1 iunie – 16 septembrie 2019, prin operaţionalizarea punctelor de prim-ajutor ale pompierilor, au fost desfăşurate 1.498 de misiuni, în urma cărora peste 3.000 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate medical (1.341 la corturile amplasate pe plajă, iar 2.153 de către echipajele care încadrau ambulanţe SMURD aflate în punctele de prim ajutor). Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Eforie, unde pompierii paramedici au asistat medical 357 de persoane, urmate de Costineşti – 333 persoane, Saturn – 287 persoane, Vama Veche – 212 persoane, Mamaia – 92 persoane, Mamaia Nord – 44 persoane şi Corbu – 16 persoane.

Politica