Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Noi sancțiuni de la 1 iulie: suspendarea autorizației de funcționare pentru organizatorii de activități și evenimente care nu respectă regulile anti-COVID 19

Publicat

pe

Nerespectarea regulilor de protecție impuse de autorități pentru combaterea coronavirusului va atrage suspendarea autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor. Măsura a fost decisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și este valabilă începând cu 1 iulie, potrivit Hotnews.

Decizia vine în contextul în care s-au înregistrat în ultima perioadă nereguli, mai ales pe litoral, unde au fost organizate petreceri sau în cazul teraselor nu s-au respectat măsurile de siguranță sanitară.

Măsurile de prevenire și control a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în vigoare la data prezentei hotărâri se propun a se modifica și completa după cum urmează:

  • activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică;
  • instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță sanitară nu sunt respectate;
  • permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătății și aplicabile pentru Liga I de fotbal;
  • permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății;
  • permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog;
  • permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;
  • înlocuirea noțiunii de ”triaj epidemiologic” cu ”triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autoritățile publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.

Continue Reading