joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bacalaureat 2020. Cea mai mică rată de promovare din ultimii șase ani

Rata de promovare a bacalaureatului, înainte de contestații, este de 62,9%, cea mai mică din ultimii șase ani. Potrivit centralizării primelor rezultate la BAC 2020, pentru promoția curentă, rata de promovare este 71,4%, iar pentru promoțiile anterioare – 25,00%.

Potrivit Ministerului Educației, în sesiunea iunie-iulie 2020 a bacalaureatului au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți.

Dintre aceștia, 86.140 de candidați provin din promoția curentă, iar 6.790 de candidați din promoțiile anterioare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

232 de candidați au obținut media 10, scrie hotnews.ro

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea: 1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă; 5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 2.241 / Istorie – 3.383) 6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%.

Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).

Primele rezultate la BAC 2020 au fost afișate astăzi, 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată.Rezultatele elevilor au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Politica