sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ANM: Un val de aer tropical loveşte România

După potopul de ploi torenţiale şi furtunile violente, un val de aer tropical loveşte România. Vreme deosebit de caldă anunţă meteorologii în următoarele zile, în sudul ţării fiind prognozate 35 de grade Celsius. Vor fi şi perioade de instabilitate atmosferică, fiind aşteptate vijelii şi căderi de grindină.

Luni, 29 iunie, vremea se va menţine caldă, cu o după-amiază călduroasă în majoritatea zonelor, în special în Câmpia Română, Câmpia de Vest şi Lunca Dunării, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 şi 34 de grade. În nord-vestul şi centrul ţării, în zonele montane şi submontane vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil chiar vijelii şi căderi de grindină. Pe arii restrânse, în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mai restrânse, cu probabilitate mai mare în est şi sud-est. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade.

Marţi, în jumătatea de nord-vest a ţării, valorile termice vor marca o scădere faţă de zilele precedente, în schimb în sud şi sud-est vremea va fi în continuare călduroasă, izolat caniculară după-amiaza, cu disconfort termic accentuat, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Conform meteorologilor, în nord şi nord-est şi local în centru şi la munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat vijelii şi grindină. Pe arii restrânse, în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi însemnate. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă. Vântul va avea intensificări la munte şi local şi temporar şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi în jurul a 35 de grade în Muntenia şi vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 10 şi 20 de grade.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica