joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A fost promulgată legea care permite ridicarea anumitor mașini de pe domeniul public

Președintele României a dat undă verde legii care permite ridicarea mașinilor părăsite în publice sau a mașinilor fără proprietar declarat, scrie stirileprotv.ro

Conform unui anunț făcut pe site-ul Administrației prezidențiale, Klaus Iohannis a semnat vineri un Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Iniţiativa are ca obiect de reglementare şi scurtarea de la un an la şase luni a perioadei în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice şi introducerea dovezii de achitare a taxelor auto, a amenzilor şi a dovezii efectuării ITP de către proprietar/deţinător legal în termen de 5 zile de la primirea somaţiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit legii, „vehicul fără stăpân” este vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut.

De asemenea, „vehicul abandonat” este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

Politica