joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministrul Economiei anunță ieftinirea gazelor după 1 iulie

Gazele pentru populaţie se vor ieftini după liberalizarea prețurilor, care va avea loc pe 1 iulie, anticipează ministrul Economiei, Virgil Popescu, care estimează o scădere de 10-15%. Și consumatorii industriali se vor bucura de prețuri mai bune, crede ministrul.

„Am luat astăzi aceste măsuri pentru a definitiva liberalizarea pieţei gazelor naturale. Sunt convins că această liberalizare va duce la o scădere cu un procent între 10-15% şi mă aştept ca în perioada imediat următoare, în cursul lunii iulie, cel mai târziu la începutul lunii august, acest lucru să se vadă şi în facturile cetăţenilor”, a declarat Virgil Popescu la finalul ședinței de guvern.

El a menţionat că de la 1 iulie va exista o piaţă liberă de gaze naturale şi că prin modificările aduse la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale au fost ridicate „ultimele bariere” în calea liberalizării.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Începând cu data de 1 iunie, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a pus la punct un program de vânzare pe piaţa centralizată a gazelor de către cei doi mari producători. Acest program se numeşte generic ‘gas program release’. Prin acest program, practic, o cantitate pe care noi am stabilit-o astăzi în lege, de 40% din producţia totală a celor doi producători – din care se scade consumul tehnologic şi consumul propriu -, va fi ofertată la un preţ aliniat la preţul european, la preţ de referinţă al bursei de la Viena. De acolo se pleacă licitaţia. Au fost deja tranzacţionări făcute la un preţ de 30 de lei, de 40 de lei, de 50 de lei, în plină iarnă, un preţ care este cu cel puţin 30% mai mic decât preţul reglementat de acum”, a spus Popescu, citat de Digi24.

Popescu a explicat că una dintre modificările aduse permite furnizorilor de gaze naturale să vândă oriunde în ţară dacă au un punct virtual de informare a cetăţenilor.

Politica