vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Utilajele de intervenție, achiziționate cu fonduri europene, au ajuns în Severin

Au sosit, miercuri, echipamentele de intervenție și vehiculele achiziționate prin Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia. Acest proiect este realizat de Primăria Drobeta Turnu Severin, în colaborare cu Primăria Kladovo, din Serbia.

Utilajele vor fi folosite pentru intervențiile desfășurate în cazul situațiilor de urgență ce pot apărea în zona de graniță.

Astfel, au fost achiziționate următoarele: motostivuitor, miniexcavator, compactor cilindric, 2 motopompe pentru ape murdare, nacelă, 2 diguri mobile anti-inundații, microbuz, mașină de tăiat asfaltul, autogreder.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Valoarea totală a proiectului este de 714.288 euro, din care bugetul alocat Primăriei Severin este de 449.988 euro, iar bugetul alocat Primăriei Kladovo este de 264.300 euro.

Marius Screciu, primarul Drobetei Turnu Severin, s-a declarat mulțumit de colaborarea cu țara vecină.

„Utilizăm astfel toate programele de finanțare puse la dispoziție de Uniunea Europeană, inclusiv cele care permit regiunilor de frontieră să colaboreze pentru a face față provocărilor comune.

Este încă o oportunitate pe care o fructificăm, în folosul comunităților de pe ambele maluri ale Dunării, un exemplu concret că granițele dintre noi nu sunt bariere, ci modalități de cooperare care îmbunătățesc viața cetățenilor”, a transmis edilul.

Politica