joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CSU, singura echipă ce poate încurca CFR Cluj!

Victoria chinuită de pe Oblemenco îi menține pe olteni la 7 puncte în urma liderului CFR Cluj, cu un joc mai puțin

CSU și-a adjudecat toate punctele contra Astrei în prelungiri. Koljic a fost de fiecare dată omul potrivit la locul potrivit, îndeplinind formalități la pasele geniale ale lui Cicâldău și Baiaram. Pentru oaspeți a punctat fostul echipier al CSU, Baicu. Bergodi a debutat astfel cu dreptul pe banca juveților, însă punctele au părut scoase cu forcepsul în fața unei echipe lipsite de motivație, întrucât nu e eligibilă pentru Europa, care nu s-a bazat pe vedetele Alibec și Budescu. În urma victoriei, CSU Craiova se menține la 7 puncte în spatele celor de la CFR Cluj, care au câștigat cu 2-0 la Botoșani, dar are un meci în minus, astfel încât poate micșora la 4 diferența.
După meci, Cristiano Bergodi, a spus: „E normal că am suferit în acest meci. Echipa a arătat bine în a doua repriză, dar am avut 7 ocazii în tot meciul și am dat 2 goluri cu atacantul nostru central. Ei au avut joc oficial, noi amical săptămâna trecută. E bine că am câștigat, în sfârșit. E bine că nu se vorbește de noi în lupta pentru titlu, vedem ce putem face. Sper să facem ceva bun, să îmbunătățim jocul pe fază defensivă. Pentru că au intrat o dată în careu și ne-au dat gol. Oricum, felicit băieții pentru că nu le e ușor, au un antrenor nou și s-au adaptat”.
Președintele Cârțu l-a completat: „Cel mai important e că am câștigat. Echipa, după pauza asta, ce și-a propus a realizat. Mă bucur și pentru debutul lui Cristiano, a început cu victorie. Băieții au creat acțiuni de mare calitate, gândite, nimic întâmplător. M-aș fi întristat dacă am fi terminat 1-1 meciul acesta, era nedrept, la câte ocazii am avut. Ne bucurăm pentru Raoul Baicu, avem 60% din el. Dacă dă gol cu Steaua, atunci ne ofticăm… scuze, nu Steaua, că e în liga a patra. Suntem în cărți pentru titlu. Primul lucru la care ne gândim e ca echipa să-și intre într-un ritm de joc, să aibă continuitate. Mă bucur pentru Koljic că a venit cu gol, n-a mai jucat de un an de zile. E bine și pentru noi, că toți antrenorii au avut de suferit fără Koljic, și Papură, și Piți. Bergodi e un tip care se face plăcut. Nu văd cum ar avea cineva ce să-i reproșeze. E un antrenor cu școală de Coverciano, știe principiile, cum trebuie să se așeze jucătorii”.
Dan Nistor a invocat ajutorul divin: „După ocaziile avute nu cred că a fost noroc. Doar că am marcat în minutul 91. Important e că am câștigat, revenim după o perioadă bună de inactivitate. Am venit la Craiova să fac performanță, să fim în fața tuturor. E bine că nu ne bagă nimeni în seamă în lupta pentru titlu. Plecăm cu un dezavantaj, că nu avem suporterii alături de noi, erau al 12-lea jucător. La începutul meciului au fost afișate poze cu suporterii pe tabelă, am avut și un fundal sonor bun, dar alta e când galeria e alături de noi”.

Baiaram, adevăratul erou al meciului, și-a găsit greu cuvintele: „E o victorie foarte importantă pentru noi. Mă bucur că am câștigat și am luat cele trei puncte. Mă bucur că am contribuit la victorie, ne dorim victoria. Nu e comod să avem fanii alături de noi, dar asta este. Sperăm să luăm astfel campionatul”.
Iar Bancu, cel care a ieșit de pe teren cu un deget rupt, a spus: „Ținând cont că am jucat primul meci oficial după 3 luni, ne-a fost greu. Puteam închide mai repede meciul, dar în final e bine că am obținut victoria. Ne e greu fără suporteri. Cred că dacă se juca cu spectatori, stadionul ar fi fost plin. Așteptăm să treacă pandemia, să vină suporterii la stadion. Îi lăsăm pe CFR Cluj și FCSB să vorbească despre titlu, iar noi să venim din spate, să le luăm fața”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CSU Craiova – Astra 2-1
Au marcat: Koljic 60, 90 / Baicu 71
Stadion: Oblemenco, suporteri 0
CSU: Pigliacelli – Vlădoiu (46 Vătăjelu), Acka, Bălașa, Bancu – Nistor (76 Gustavo), Mateiu (84 Ivanov), Cicâldău – Ivan (69 Bărbuț), Koljic, Mihăilă (84 Baiaram). Antrenor: Cristiano Bergodi
Astra: Lazăr – Graovac, Dima, Tamaș, Radunovic – Gheorghe (70 Balaure), Simion (70 Seto), Crepulja – Răduț (91 Dandea), Stahl (70 Baicu), Ioniță (53 Fatai). Antrenor: Bogdan Andone

Clasament
1. CFR Cluj 4 3 1 0 5-1 36
2. CSU 3 2 0 1 5-6 29
3. FCSB 3 1 1 1 6-4 26
4. Astra 4 1 1 2 3-4 25
5. Mediaș 3 0 2 1 1-2 24
6. FC Botoșani 3 0 1 2 2-5 24

Politica