marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Căprioară, salvată de jandarmii vâlceni

Două căprioare care alergau dezorientate în parcarea unui complex comercial din Râmnicu Vâlcea, în jurul orelor 23.00, au făcut ca agentul de pază de serviciu, să alerteze jandarmii, printr-un apel 112.

„Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat imediat în zona indicată, unde au găsit doar o căprioară, blocată sub o gaură de canalizare, întrucât cealaltă reuşise să fugă în pădure. Jandarmii au scos căprioara din gaura de canalizare şi au observat că este vizibil rănită, moment în care au decis să sune un medic veterinar pentru acordarea îngrijirilor medicale”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Vâlcea.

După ce i-au fost acordate îngrijirile medicale corespunzătoare, căprioara a rămas în grija paznicului de vânătoare din zona unde a fost găsită, urmând să fie eliberată în habitatul ei natural.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Jandarmeria Vâlcea mulţumeste domnului doctor Cosmin Zamfir din cadrul Cabinetului Veterinar Monivet pentru sprijinul şi solicitudinea de care a dat dovadă”, a fost mesajul jandarmilor.

Politica