Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Gorj. Jandarmii montani s-au întâlnit cu o ursoaică şi un pui

Publicat

pe

Un echipaj de jandarmi montani din localitatea Runcu a avut o întâlnire neobişnuită pe un drum forestier, din zona Valea Susenilor. O ursoaică şi doi pui le-au ieşit în cale jandarmilor. Animalele nu erau agresive. Se aflau pe marginea drumului, unde mâncau hrana lăsată de oamenii care au vizitat zona. Jandarmii recomandă ca cei care observă animale sălbatice să nu se apropie, pentru că pot să devină periculoase, şi să anunţe autorităţile.

„Astăzi, vă prezentăm o întâlnire neobişnuită a colegilor noştri din cadrul Postului de Jandarmi Montani Runcu, care în timpul executării unei misiuni de patrulare pe Valea Susenilor, s-au întâlnit cu o ursoaică cu doi pui. Trecînd peste frumuseţea şi ineditul întâlnirii, trebuie să nu uităm că muntele şi zona împădurită reprezintă habitatul lor natural, noi oamenii fiind intruşi în acest spaţiu. Imediat după semnalarea pericolului reprezentat de ursoaica şi cei doi pui care se aflau pe un drum de acces, jandarmii montani au îndepărtat animalele spre zona montană, semnalând prezenţa prin sistemul acustic al autoturismului.

După îndepărtarea lor, jandarmii montani au rămas în zonă pentru a lua măsuri de siguranţă pentru persoanele care tranzitau drumul de acces, observând în apropiere hrană lăsată de turişti. Din păcate unii concetăţeni nu au înţeles încă efectul negativ al hrănirii urşilor în apropierea traseelor turistice, găsind pe acestea resturi de la picnic, hrană solidă pentru câini (boabe), toate lăsate cu intenţie poate bună în apropierea drumului public care traversează Valea Susenilor, dar, care creează un dublu pericol pentru animale – dependenţă iar pentru oameni – risc de atac. Jandarmeria Montană vă solicită sprijinul pentru a lăsa zonele montane, neatinse, nu vă apropiaţi de animalele sălbatice, nu plecaţi neînsoţiţi pe trasee turistice şi mai ales Nu hrăniţi aceste animale. În situaţia în care sunteţi în pericol sau pe timpul deplasărilor efectuate în zonele împădurite semnalaţi prezenţa urşilor, vă recomandăm să anunţaţi de urgenţă la SNUAU 112, nu încercaţi să-i alungaţi, să-i hrăniţi sau să vă apropiaţi de animalele sălbatice şi îndepărtaţi-vă uşor“, a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj, citat de Adevărul.

Continue Reading