vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii gorjeni, printre cei mai buni din lume la informatică: „ O dovadă că nu vom greși niciodată investind în educație”

Lotul de informatică al Colegiului Național „Spiru Haret” Târgu Jiu încheie anul şcolar cu încă un succes, de data aceasta la un concurs de talie mondială. După 4 etape de calificare la care au reușit să obțină punctaje maxime, cele 2 echipe (una de juniori şi una de intermediari) s-au calificat în finala concursului ACSL (American Computer Science League), concurs la care participă şcoli din toate colțurile lumii.
Etapa finală trebuia să se desfășoare în Windsor, Connecticut, SUA, dar având în vedere situația actuală, aceasta a fost organizată online şi elevii au concurat individual. La această finală au decis să participe 3 elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret”, care au reușit să confirme încă o dată rezultatele obținute la nenumărate olimpiade și concursuri. Cei trei au fost printre puținii elevi din lume care au obținut punctaj maxim la etapa de programare (20/20) şi 15, respectiv 14 puncte din 20 la proba de întrebări scurte, cu aceste rezultate obținând medalii de argint.
Tinerii medaliați au fost felicitați și de primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Edilul spune că reușita elevilor este o dovadă că investițiile în educație nu vor fi niciodată greșeli.

„Rezultate de excepție ale informaticienilor de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu! Echipa de informatică, îndrumată de domnul profesor Flavius Boian, a obținut punctaje maxime la o competiție internațională foarte importantă, iar cei trei elevi care au ajuns în finală au obținut medalii de argint. Este vorba despre prestigiosul concurs American Computer Science League, la care participă sute de echipe din toată lumea. Continuă, astfel, seria de rezultate remarcabile ale copiilor noștri și avem încă o dovadă că nu vom greși niciodată investind în educație. Felicitări! Suntem mândri de voi!”, este mesajul lui Marcel Romanescu.

Divizia juniori:

Policlinica Buna Vestire Craiova

Stanciu-Tivlea Gabriel Valentin – cls. a VI-a
Vasiluta Diana Maria – cls. a VI-a
Staicu Matei – cls. a VI-a (Sc. Gen. „Constantin Savoiu”
Petcu David – cls. a IX-a (Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”)
Buciu Theodor Marian – cls. a IX-a
Divizia intermediari:
Vasiluta Mihai Alexandru – cls. a VIII-a
Popa Sebastian – cls. a X-a
Dumitrescu Bogdan – cls. a XI-a
Criveanu Bogdan – cls. a XI-a
Rotaru Radu – cls. a XII-a.

Politica