vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Turiștii trebuie să respecte o serie de reguli pe litoralul românesc

Există șanse ca plajele din țara noastră să se redeschidă, mai ales dacă populația va respecta măsurile impuse în starea de alertă din cauza epidemiei de coronavirus. În plus, România, Bulgaria, Grecia și Serbia ar urma să creeze o bulă turistică și să renunțe la carantina de 14 zile pentru cetățenii celor patru țări. Pentru Bulgaria, Grecia și Serbia acest lucru se va întâmpla de la 1 iunie, susține premierul bulgar, cu anumite condiții.

Corina Martin, președinta Federației Asociațiilor de Promovare Turistică, a vorbit marți seară la Digi24 despre condițiile în care turiștii români vor merge la plajă în această vară.

„Ne-am uitat foarte atent la ce fac colegii noștri din celelalte țări. Am propus pentru redeschiderea teraselor și după două săptămâni, la 15 iunie, pentru deschiderea restaurantelor cu spații închise măsuri care vizează distanțe de minim 2 metri între mese, maximum 8 persoane la aceeași masă, considerând că venim să luăm masa împreună cu mai multe persoane. Desigur, echipamente de protecție pentru personal, cu interacțiune minimă între personal și oaspeți. Un maximum de 50% din capacitatea ocupată pentru restaurantele închise. În spațiile de cazare, măsuri foarte simple”, a spus Corina Martin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În legătură cu regulile de respectat pe plajă, președinta Federației Asociațiilor de Promovare Turistică a spus că recomandarea distanței dintre șezlonguri a fost de 4 metri.

„Lucrăm la propuneri privind activitatea la beach-baruri. Sunt reguli extrem de simple, nu va fi vorba de panouri de plexiglas între șezlonguri, repet, nu mergem la spital, mergem în vacanță”, a spus ea.

Politica