sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Pompierii au efectuat peste 60 de misiuni în acest weekend

Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au efectuat peste 60 de misuni în acest weekend. Misiunile au cuprins salvarea victimelor a trei accidente rutiere, stingerea a trei incendii, deblocarea ușii unui apartament, transportarea unei persoane supraponderale cu probleme medicale, dar și împiedicarea răspândirii COVID-19.
În după-amiaza zilei de vineri, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia au intervenit cu o ambulanță SMURD și o autospecială cu modul de descarcerare la un accident rutier, produs în localitatea Fântâna Domnească din comuna Prunișor. La sosirea salvatorilor, patru dintre cele cinci persoane implicate în accident necesitau îngrijiri medicale. Paramedicii SMURD și echipajele SAJ au acordat primul ajutor medical victimelor care au suferit politraumatisme, ulterior acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la autoturismul implicat în accident.
În ultimele trei zile, pompierii mehedințeni au intervenit pentru localizarea și stingerea a trei incendii, două dintre acestea manifestate la vegetație uscată, iar unul la o anexă gospodărească, în localitatea Seleștiuța din comuna Bâcleș.
Cele două incendii izbucnite la vegetație uscată, pe Insula Șimian și în localitatea Ostrovu Corbului, au cuprins circa 10 hectare de teren, ca urmare a nerespectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor de către cetățeni.

Politica