vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Alte patru persoane s-au vindecat de COVID-19

Numărul celor vindecați de COVID-19 crește rapid în Olt. Miercuri, alți patru olteni au fost declarați vindecați și au fost externați din unitățile medicale în care au primit tratament de specialitate.
Printre cei patru se află și o femeie din municipiul Caracal, mama unui jandarm de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Frații Buzești” din Craiova, care a fost diagnosticat cu virusul, scrie Evenimentul de Olt.
Cele patru persoane declarate vindecate și externate au fost internate pe Secția COVID a Spitalului Județean de Urgență Slatina. O angajată a fabricii de confecții textile Vas Co Tricot Caracal și un contact al acesteia sunt, de asemenea, printre cei vindecați.
Astfel, în prezent sunt 34 de olteni diagnosticați cu noul coronavirus, care s-au vindecat, alți 16 sunt încă internați, iar doi au decedat. În total, 52 de olteni s-au infectat cu noul virus, unul dintre cazuri fiind raportat de Grupul de Comunicare Strategică, joi, 14 mai.
Miercuri, în județ erau 338 de persoane în carantină instituționalizată în centrele special amenajate în Olt, în timp ce alte 184 erau în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Politica