sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Marea Britanie prelungește carantina cel puțin până la 1 iunie

Premierul Boris Johnson a anunțat duminică seară că Marea Britanie prelungește carantina cel puțin până la 1 iunie.

De asemenea, el a prezentat un plan gradual de relaxare a restricțiilor.

„Deși am înregistrat progrese în îndeplinirea unora dintre condițiile pe care le-am stabilit, nu le-am îndeplinit pe toate. Deci nu este momentul acum pentru a încheia carantina”, instituită la sfârșitul lui martie, a spus Boris Johnson. El a precizat că oamenii trebuie să stea în continuare în casă în majoritatea timpului.

De luni, a spus premierul britanic, cei care nu pot lucra de acasă vor fi încurajaţi activ să meargă la serviciu, dar sunt sfătuiți să nu folosească tranportul public. De asemenea, de miercuri oamenii vor putea să facă sport oricât doresc în aer liber, cu condiţia să respecte regulile de distanţare socială. „Puteţi sta la soare în parcul dumneavoastră local, puteţi conduce în alte destinaţii, puteţi chiar să faceţi sport, cu condiţia să fie cu membrii propriei gospodării”, a mai precizat Johnson.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Johnson a precizat că își propune o redeschidere a magazinelor și a școlilor la începutul lunii iunie, iar a barurilor și restaurantelor la începutul lunii iulie, scrie Hotnews care citează AFP.

Potrivit premierului britanic, măsura carantinei se va aplica și pentru persoanele care sosesc în Regat cu avionul.

Marea Britanie va lansa un sistem de alertă în cinci trepte care va clasifica nivelul de ameninţare reprezentat de noul coronavirus, a declarat Boris Johnson.

El a spus că nivelul al 5-lea este „cel mai grav” iar nivelul unu înseamnă că maladia COVID-19 „nu mai este prezentă” în ţară.

Johnson a afirmat că Marea Britanie a fost la nivelul al 4-lea în timpul perioadei de izolare şi că acum ar putea începe gradual să scadă până la nivelul al 3-lea, ceea ce înseamnă că unele părţi ale vieţii publice se pot redeschide.

Prim-ministrul a precizat că nivelul sistemului de alertă va fi determinat în primul rând de rata de infectare şi de numărul total al cazurilor confirmate de coronavirus.

Politica