joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Suedia își cere scuze că nu și-a protejat bătrânii

Suedia recunoaşte, astăzi, că a eşuat în a-şi proteja bătrânii. Dintre cele circa 3.200 de decese înregistrate în Suedia de la începutul epidemiei, aproape jumătate au avut loc în căminele pentru vârstnici, informează Adevărul care citează AFP

Suedia a susţinut că a făcut din protejarea persoanelor de peste 70 de ani o prioritate, însă, la 28 aprilie, 90% dintre victimele coronavirusului în această ţară aveau cel puţin 70 de ani.

„Nu am reuşit să ne protejăm bătrânii (…). Este un eşec pentru întreaga noastră societate. Trebuie să tragem învăţăminte din asta, această pandemie nu s-a încheiat încă”, a declarat la televiziunea publică suedeză ministrul sănătăţii şi problemelor sociale Lena Hallengren.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În faţa crizei sanitare, Suedia a menţinut deschise şcolile, cafenelele şi restaurantele. Autorităţile îi îndeamnă pe cetăţeni să-şi asume responsabilităţile şi să urmeze recomandările autorităţilor sanitare.

La fel ca ţările nordice vecine, Suedia a interzis vizitele în azilurile de bătrâni de la sfârşitul lui martie, însă a înregistrat aici mult mai multe decese.

În regiunea Stockholm, epicentrul virusului în Suedia, 55% dintre azilurile de bătrâni au înregistrat până acum cazuri de COVID-19, potrivit autorităţilor sanitare locale.

Principalul sindicat suedez al angajaţilor municipali, Kommunal, denunţă condiţiile de muncă precare. Potrivit estimărilor organizaţiei, în martie circa 40% din personalul azilurilor de bătrâni din Stockholm era format din lucrători necalificaţi, angajaţi pe baza unor contracte pe termen scurt şi plătiţi cu ora, iar 23% erau interimari.



Politica