vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Amendă și dosar penal pentru un șofer care conducea băut, în Caracal

Polițiștii din Caracal au încătușat, marți noaptea, un bărbat de 32 de ani, din comuna Redea, care conducea băut. Șoferul a luat-o la fugă după ce oamenii legii l-au oprit în trafic, iar când a fost prins, a devenit recalcitrant, motiv pentru care polițiștii i-au pus cătușele. Bărbatul a fost amendat pentru nerespectarea ordonanțelor militare și s-a ales cu dosar penal.  

Potrivit reprezentanților IPJ Olt, bărbatul din Redea se deplasa cu mașina pe strada Iancu Jianu, din Caracal, în momentul în care polițiștii, care desfășurau activități de verificare a măsurilor impuse de ordonanțele militare, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a acestuia. Totul s-a întâmplat în jurul orei 23:00, scrie Evenimentul de Olt.

„Conducătorul autoturismului a oprit, însă a fugit de oamenii legii fără a se supune solicitărilor acestora. La aproximativ 100 metri, unul dintre polițiști a imobilizat conducătorul auto. Întrucât acesta a devenit recalcitrant, conform procedurilor legale, polițiștii l-au încătușat și l-au condus la sediul poliției, în urma audierii sale fiind lăsat în libertate. Bărbatul de 32 de ani, din comuna Redea, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 8.000 de lei, pentru încălcarea măsurii restricționării circulației, prevăzută de ordonanțele militare”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-a stabilit că șoferul se afla și sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul alcooltest stabilindu-se că avea o concentraţie de 0,58 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Politica