marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sute de amenzi aplicate de polițiștii vâlceni în timpul raziilor de weekend

Polițiștii vâlceni au desfășurat 134 de misiuni în sistem integrat în acest weekend prelungit, alături de jandarmi, polițiști locali și militari. Raziile au avut loc în contextul prevenirii răspândirii infecției cu virusul Covid-19. Oamenii legii au fost prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile Ordonanțelor Militare.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 231 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație valoarea sancțiunilor  fiind de peste 350.000 lei.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat în scopul prevenirii şi combaterii comerțului ilicit cu produse/materiale de protecție specifice şi cu produse biocide, dar şi cu produse alimentare, în contextul combaterii propagării corona virusului SARS-COV-2, precum și prevenirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală, fiind efectuate controale inopinate pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, orașului Brezoi și comunele arondate. Polițiștii au constatat 5 fapte contravenționale, toate incriminate de Legea nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu o valoare de peste 35.000 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.
Totodată a fost constatată o infracțiune privind mărcile și indicațiile geografice, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 12 articole vestimentare purtând însemne ale unor mărci consacrate a căror valoare de piață depășește suma de 700 lei.

Politica