luni, noiembrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

CFR, reguli noi de circulație pentru a respecta ordonanțele militare

CFR Călători şi-a adaptat mersul trenurilor la condiţiile de circulaţie impuse prin Ordonanţele Militare şi prin instituirea stării de urgenţă, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu COVID 19.

Compania informează printr-un comunicat că, CFR Călători face posibile deplasările atât pentru navetă, cât și cele inter-regionale cu respectarea măsurilor adoptate de autoritățile abilitate.

Astfel că, persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă trebuie să respecte toate prevederile Ordonanțelor, dar și regulile de comportament și igienă impuse de Ministerul Sănătății.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit comunicatului, pentru asigurarea distanței sociale, în trenuri se aplică regula “un loc liber, un loc ocupat”. Principiul se aplică şi la vagoanele de dormit şi cușetă. Măsura este luată pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID 19 și pentru a asigura un transport în condiții de siguranță pentru pasagerii noștri și personalul propriu.

Personalul de tren și mecanicii de automotor au fost instruiți să anunțe călătorii din tren prin instalațiile de sonorizare și/sau verbal referitor la păstrarea unei distanțe minime de siguranță între ei, respectiv cel puțin un loc liber între persoane. 

La verificarea biletelor, personalul de tren nu atinge biletele ci doar le vizualizează pentru a păstra o distanță sigură față de călători și îi îndrumă către locurile /vagoanele libere pentru a respecta distanța în trenurile fără regim de rezervare.

Potrivit sursei citate, CFR Călători a suplimentat și suplimentează capacitatea de transport cu vagoane clasă, iar pe perioada sărbătorilor pascale și pentru vagoane de dormit și cușetă, pentru a asigura mai mult spațiu între călători și pentru evitarea aglomerării trenurilor. Acolo unde există această tendință sunt introduse vagoane suplimentare pentru respectarea principiului ”un loc liber, un loc ocupat”.

Reprezentanţii companiei recomandă cumpărarea online de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, este indicată efectuarea plății la ghișeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru și respectarea unei distanțe de minim de 2 m între  călători la ghișeele caselor de bilete/ birouri de informații. 

Potrivit CFR Călători, măsurile luate în această perioadă de companie au ca scop restrângerea răspândirii infecţiei cu Covid-19, protecţia, siguranţa şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu. Compania face apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situaţia în care la casa de bilete/ghişeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate, recomandarea fiind valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizaţii.

Nu în ultimul rând, operatorul feroviar recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul din staţii sau la: 0219521 – INFO CFR (trafic intern), numerele de telefon de la gările CFR, care sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, în aplicaţia Trenul Meu, pe site-ul companiei www.cfr.ro, unde sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web şi pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro.

Politica