miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Asistent de la Ambulanţa Mehedinţi, infectat cu COVID-19

Un asistent medical de la Ambulanţa Mehedinţi a fost confirmat cu noul coronavirus. El nu are simptome de boală. Un ambulanţier este şi el suspect. Aceştia au transportat un pacient despre care nu ştiau că este infectat.

Şase angajaţi de la Ambulanţa Mehedinţi sunt în izolare la domiciliu din 28 martie, după ce au aflat că un pacient pe care l-au plimbat două zile de la casa acestuia la spital a fost confirmat cu coronavirus.

Potrivit reprezentanţilor SAJ Mehedinţi, scrie Mediafax, toţi cei şase angajaţi ai Ambulanţei au purtat costume de protecţie corespunzătoare şi doar asistentul medical a fost confirmat cu Covid-19.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Au fost şase angajaţi, trei echipaje, care au transportat pacientul în zilele de 24 şi 26 martie. (…) Din cei şase, au fost testaţi şi izolaţi la domiciliu doi asistenţi pentru că ancheta epidemiologică a stabilit că au fost în contact cel mai mult cu pacientul, deşi tot personalul a avut mijloace de protecţie. La o doamnă asistent, testul a ieşit de la început negativ şi s-a întors la serviciu. La un domn asistent, testul a fost neconcludent, în sensul că din faringe a ieşit negativ, din nas a ieşit neconcludent. S-a repetat testul şi a ieşit pozitiv din nas şi tot negativ din faringe. S-a considerat că testul este pozitiv şi trebuie să continue izolarea la domiciliu”, a declarat, pentru sursa citată, managerul SAJ Mehedinţi, Radu Gandă.

După efectuarea testelor, şi unul dintre ambulanţierii care au făcut parte din cele trei echipaje SAJ care au transportat bolnavul a început să aibă simptome, aşa că a fost testat şi aşteaptă rezulatele, a mai spus Radu Gandă.

Epidemiologii au demarat o anchetă. Anchetă fac şi procurorii, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce pacientul cu coronavirus nu a fost internat şi nici testat la timp.
Reamintim că bărbatul a fost dus cu Ambulanţa, pe 24 martie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Tr. Severin-Secţia Boli Infecţioase, cu deficiențe respiratorii majore. Medicii de aici l-au trimis însă acasă şi i-au recomandat tratament la domiciliu. Două zile mai târziu, starea lui s-a agravat. Omul a chemat din nou Ambulanţa. A fost dus din nou la Secția Boli Infecţioase, de unde a fost trimis la Unitatea de Primiri Urgenţe. În cele din urmă, pacientul fost testat pentru COVID-19, rezultatul fiind pozitiv. El a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova. După ce au aflat rezultatul, angajaţii de la Ambulanţa Mehedinţi au protestat cerând ca şi ei să fie testaţi, nu doar colegii lor din spital. Reprezentanţii autorităţilor locale i-au asigurat că tuturor celor care au intrat în contact direct cu bărbatul le vor fi recoltate probe. 

Politica