joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Pedepse mai aspre pentru cei care sună la 112

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede înăsprirea sancţiunilor pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă 112, introducându-se şi sancţiunea alternativă a prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

Astfel, cei care sună abuziv la numărul de urgență sunt sancționați cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se va sancţiona cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii, scrie adevrul.ro

Potrivit actului normativ, transmiterea mesajelor tehnice standardizate scurte ce conţin informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal se realizează fără intervenţia apelantului către numărul unic 114. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile au obligaţia de a suporta atât costurile determinate de transmiterea la numărul 114 a mesajelor tehnice standardizate scurte ce conţin informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal, cât şi costurile aferente traficului generat pe o conexiune de date de transmiterea informaţiei de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal.

Datele cu caracter personal sunt stocate de către administratorul SNUAU pentru o perioadă de 5 ani. La împlinirea termenului, datele cu caracter personal vor fi şterse sau, după caz, distruse.

SNUAU are obligaţia de a transforma informaţiile de localizare primară în informaţii de localizare, precum şi de a utiliza, acolo unde este disponibilă, informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal, mai prevede legea.



Politica