marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorjean în vârstă de 65 de ani, prins la furat de lemne

Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizați de un bărbat, cu privire la faptul că un localnic, de 65 de ani, din comuna Plopșoru, a tăiat 6 arbori, de pe un teren proprietatea sa.
„Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că cel în cauză ar fi tăiat de pe picior 6 arbori speciile salcâm, plop și gârniță care nu prezentau marcă silvică, cu diametrele la cioată cuprinse între 10 și 44 cm, de pe un teren proprietate privată, situat în punctul UP 6 Groșerea, din fond forestier național.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost lăsat în custodia proprietarului terenului de pe care fusese tăiat. Volumul materialului lemnos urmează a fi stabilit, prejudiciul fiind în curs de estimare”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar bărbatul va fi cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos.

Politica