joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Centru de carantină, Stadionul din Târgu Jiu a trimis acasă primele persoane

O parte din cetățenii aflați în carantină, în hotelul de la Stadionul din Târgu Jiu, au putut pleca acasă, după 14 zile de stat sub supraveghere. Este vorba despre două etaje ale hotelului, pline de gorjeni veniți din alte țări, toți au putut să se întoarcă la familiile lor.
„Deja au plecat primele persoane care se aflau în carantină, după 14 zile. Sunt fericiți că au scăpat și revin la casele lor. Vorbim de un grup de circa 30 de persoane. Până nu eliberăm tot nu mai băgăm pe nimeni. Până sâmbătă vom avea întreg hotelul gol, momentan s-au eliberat două etaje. Pe viitor nu știm ce se va întâmpla, vor fi în carantină cei ce vin din Spania, Italia, Franța și Germania, restul izolare la domiciliu”, a declarat reprezentantul DSP Gorj.
Bogdan Niculescu, șeful Secției Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a anunțat că a fost semnat contractul pentru furnizarea aparaturii necesare pentru înființarea unui laborator pentru efectuarea COVID-19.
„Am trecut în etapa următoare a proiectului nostru, și anume am semnat contractul cu furnizorul și am plătit avansul pentru linia PCR. Așa cum am spus și în prima postare, sperăm ca în patru săptămâni să reușim să devină funcțional. Le mulțumesc zecilor de prieteni care prin donațiile lor fac posibil realizarea acestui proiect”, a transmis pe Facebook medicul Bogdan Niculescu.

Politica