vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Păreri împărțite în lumea olimpică în legătură cu perioada de desfășurare a Jocurilor Olimpice – Tokyo 2020

Amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020, programate între 24 iulie – 9 august, este îmbrățișată de mai multe Comitete Naționale Olimpice dar, pentru prima dată, a fost acceptată ca posibilă și de către organizatorii competiției.
După ce Comitetul Internațional Olimpic a anunțat luni, prin vocea președintelui Thomas Bach, că Mișcarea Olimpică ia în calcul mai multe scenarii privind organizarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, premierul Japoniei, Shinzo Abe, a recunoscut, în fața Parlamentului nipon, că amânarea „ar putea deveni inevitabilă” în condițiile actualei pandemii de coronavirus. Abe a asigurat că țara sa este gata să organizeze Jocurile Olimpice în cele mai bune condiții, însă „acest lucru poate deveni dificil ținând cont, în primul rând, de sănătatea sportivilor”.  
Schimbarea de poziție a premierului japonez vine după ce o serie de Comitete Olimpice Naționale și-au manifestat intenția de a nu trimite sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo în această vară.
Comitetele Olimpice din Canada și Australia și mai multe Federații Sportive Naționale nu vor trimite sportivi la JO în această vară.
Comitetul Olimpic Canadian și Comitetul Olimpic Australian au anunțat oficial că nu vor trimite sportivi la Tokyo în această vară. Poziția celor două Mișcări Olimpice se alătură celor prezentate public de către cele din Spania, Slovenia sau Norvegia. De asemenea, mai multe Federații Sportive Naționale (Federația americană de natație, Federația britanică de atletism) au anunțat public că nu vor permite sportivilor să participe în iulie-august la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
În același context, mai mulți reprezentanți ai Comisiilor Sportivilor din cadrul Comitetelor Olimpice Naționale au spus că nu vor participa la întrecerile olimpice dacă acestea rămân programate să se desfășoare în această vară (Max Hartung – Germania).
CIO își continuă consultările cu partenerii săi, analizează situația și a anunțat  că va lua o decizie în ceea ce privește amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo peste patru săptămâni.
sursa: cosr.ro

Politica