vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Crucea Roşie Română lansează campania naţională de strângere de fonduri „România salvează România”

* Donaţii prin sms la 8827 cu valoare de 2 euro/sms
* Donaţii online pe www.crucearosie.ro

Crucea Roşie Română lansează campania naţională de strângere de fonduri „România salvează România” în cadrul căreia se pot dona 2 euro prin numărul special de SMS 8827, valabil în toate reţelele de telefonie mobilă din ţară, fără costuri suplimentare.

Donaţii pot fi făcute şi prin intermediul site-ului Crucii Roşii Române: www.crucearosie.ro sau direct în contul campaniei RO59BRDE410SV24517324100 (Lei), deschis la BRD Agenţia Piaţa Romană.
Iuliana Tudor, jurnalist TVR, ambasador al Crucii Roşii Române este ambasadorul oficial al campaniei umanitare de strângere de fonduri ‘România salvează România’.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În aceste vremuri incerte, ştim sigur un lucru: bunătatea şi solidaritatea ne fac mai puternici. Pandemia COVID19 este o urgenţă de sănătate globală care afectează viaţa şi programul zilnic al fiecărei persoane. Am credinţa că fiecare dintre noi poate ajuta la înfrângerea acestui virus. Este timpul să fim uniţi, este timpul să ne implicăm. Salvarea vine de la noi. România salvează România!”, a declarat Iuliana Tudor, ambasador al Crucii Roşii Române.

De 144 de ani, Crucea Roşie Română a fost alături de populaţie, în prima linie a asistenţei umanitare, în cele mai dificile perioade – inclusiv două războaie mondiale. Pandemia coronavirus de acum nu face excepţie. Încercăm prin toate mijloacele să venim în ajutorul tuturor categoriilor sociale afectate de pandemie. Avem nevoie de ajutorul tuturor celor care pot susţine acţiunile noastre umanitare.
„Prin contribuţia tuturor, vom putea ajuta unităţile sanitare şi vom sprijini cât mai multe persoane vulnerabile care se confruntă cu dificultăţi materiale severe şi fac faţă cu greu acestei perioade de stres. Este momentul să ne implicăm şi să fim responsabili pentru viitorul acestei ţări. România salvează România”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roşie Română.

Donaţiile colectate vor fi utilizate pentru:
* Dotarea unităţilor sanitare de pe întreg teritoriul României cu aparatură medicală şi materiale de strictă necesitate în tratarea persoanelor infectate COVID-19
* Ajutor cu materiale de protecţie pentru personalul angajat din instituţiile care asigură permanenţă în cadrul instituţiilor din subordinea MAI, MAPN, MS.
* Ajutor cu pachete alimentare şi pachete igienice pentru persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu, în limita resurselor disponibile, şi în strânsă legătură cu autorităţile locale.
* Ajutor pentru centrele de carantină din ţară, în limita resurselor disponibile, şi în strânsă legătură cu autorităţile locale.
Încă de la începutul acestei perioade de criză, Crucea Roşie Română s-a aflat, conform mandatului său, în colaborare permanentă cu autorităţile naţionale şi locale şi a oferit sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul acestora în pandemia COVID-19.

Până în prezent Crucea Roşie Română:
– A primit de la persoane juridice donaţii în bani în valoare de 2 600 000 euro şi a achiziţionat 375 000 de mănuşi de protecţie, 300 combinezoane, 1130 litri dezinfectanţi ce au fost distribuite la nivel naţional prin intermediul filialelor sale.
– A demarat achiziţii pentru: 10 aparate de testare rapidă COVID19, 300 de kituri pentru aparatele de testare rapidă cu care se pot testa 7000 de persoane, 5 ventilatoare mecanice, 1 000 000 măşti de protecţie.
– A primit materiale de igienă în valoare de 72 000 euro pe care le-a distribuit, prin intermediul filialelor sale, la centrele de carantină, unităţi medicale, persoane vulnerabile aflate in izolare/autoizolare, însumând peste 5500 de pachete cu produse de igienă.
– Pentru 5 centre de carantină (jud. Timiş, Satu-Mare, Sălaj, Vrancea şi în Bucureşti), Crucea Roşie Română a asigurat din depozitele proprii produse de igienă, apă, lenjerii, produse de curăţenie, paturi, pături, şi alte materiale de strictă necesitate.
– Prin intermediul programului Banca de Alimente şi al donaţiilor de la furnizori, au fost colectate şi distribuite persoanelor vulnerabile aflate în carantină şi / autoizolare, peste 300 pachete cu alimente de bază de 12 kg în valoare de 90 de lei fiecare şi 200,000 de iaurturi.
– Cu sprijinul Guvernului României, implementează o campanie naţională de informare şi conştientizare a populaţiei pentru limitarea răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus. Au fost tipărite 250 000 de broşuri informative, 20 000 de afişe care au fost distribuite la nivel naţional în mediul urban şi rural cu sprijinul voluntarilor.
– În colaborare cu UNICEF România a elaborat materiale de informare pentru copii şi părinţi cu privire la COVID19 ce au fost postate pe siteul www.crucearosie.ro şi www.unicef.org/romania

Crucea Roşie Română îndeamnă populaţia să respecte indicaţiile autorităţilor şi să se informeze din surse sigure stirioficiale.rowww.crucearosie.ro, www.ms.ro‘, www.dsu.mai.gov.ro, ww.insp.gov.ro.
#Stăm acasă! #România salvează România
Crucea Roșie Română

Politica