vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Încă un set de măsuri luate în Râmnicu Vâlcea: Taximetriștii, printre cei vizați

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a convocat duminică la prânz o şedinţă operativă de urgenţă, ca urmare a Ordonanţei militare nr. 2/2020 adoptată sâmbătă seara. În cadrul întâlnirii s-au luat mai multe măsuri în consecinţa actului normativ emis de Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, în vederea eliminării zonelor în care se înregistrează prezenţa oamenilor în număr mare, s-a dispus închiderea Complexului Comercial „Dovali”, precum şi a tuturor automatelor de cafea de pe domeniul public al municipiului.
Autoritățile locale au luat măsuri și în ceea ce privește transportul în regim taxi.
Așadar, taximetriștii nu vor mai avea voie să transporte mai multe de două persoane în același timp.
„În ceea ce priveşte transportul în regim de taxi, se va avea în vedere ca în fiecare taximetru să nu fie mai mult de două persoane, în afara şoferului. S-a demarat, totodată, stabilirea unei proceduri prin care locuitorii municipiului cu vârsta de peste 65 de ani şi fără aparţinători să poată fi evidenţiaţi şi sprijiniţi în perioada următoare pentru efectuarea cumpărăturilor de strictă necesitate, astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să-şi părăsească domiciliile”, se arată în comunicatul primăriei Râmnicu Vâlcea.

La sfârșitul săptămânii trecute, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă luase deja mai multe decizii de maximă importanţă pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus. În municipiu s-a interzis accesul în toate parcurile, locurile de joacă, zonele de picnic şi în alte spaţii publice de relaxare/agrement.
Totodată, s-a interzis activitatea de pescuit sportiv şi de agrement de pe lacurile din administrarea Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Constatarea şi sancţionarea nerespectării acestor prevederi se realizează conform dispoziţiilor legale în vigoare de către entităţile abilitate în acest sens. Totodată, ETA SA îşi va restrânge activitatea de transport de călători doar la cursele destinate transportului salariaţilor unităţilor economice la intrarea şi ieşirea din schimburi, precum şi la cele contractate, în acelaşi scop, cu agenţi economici locali, toate celelalte curse fiind anulate. Nu în ultimul rând, se recomandă asociaţiilor de proprietari/locatari din municipiu să desfăşoare activităţi de dezinfectare cu substanţe avizate a tuturor spaţiilor comune din condominiile pe care le administrează – scări de acces, scara interioară, alte spaţii comune frecventate de locatari”, au transmis reprezentanții primăriei.

Politica