vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eliberarea de pașapoarte se suspendă pentru o lună

Direcția Generală de Pașapoarte informează că începând de marți, 17 martie 2020, se suspendă pentru 30 de zile activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare. Există însă unele excepții.

Măsura poate fi prelungită, dacă va fi cazul, informează digi24.ro

Excepția privește persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii, care se vor efectua cel mult în 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor online.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comunicatul Ministerului Afacerilor Interne:

MĂSURI LUATE DE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE ÎN VEDEREA
PREVENIRII RĂSPÂNDIRII SARS-COV-2
Direcția Generală de Pașapoarte informează că, pentru o perioadă de 30 de zile,
începând cu data de 17.03.2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția
situației actuale, activitățile specifice pe linie de pașapoarte se vor desfășura astfel:
– Activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice,
respectiv a pașapoartelor simple temporare se va realiza numai pentru persoanele care
prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua cel
mult în 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor
on-line.
– Programările on-line vor fi efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro. Solicităm
tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite
așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.
– În ceea ce privește programarea on-line pentru depunerea cererilor la punctele de
lucru mobile, recomandăm cetățenilor să verifice în prealabil programul de lucru de
pe site-ul Instituției Prefectului.
– Transmiterea pașaportului simplu electronic la adresa de domiciliu/reședință din țară
a titularului ori a persoanei care a formulat cererea, prin serviciul de curierat, se va
face exclusiv în baza unei solicitări adresate prin e-mail/poștă de către titular,
respectiv persoana care a fomulat cererea/ părintele/reprezentantul legal în cazul
minorilor cu vârsta sub 14 ani (cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA). Aceasta trebuie
să conțină datele pentru identificarea documentului sau a titularului, precum și datele
de livrare (domiciliul sau reşedinţa titularului ori ale persoanei care a formulat cererea
și numărul de telefon).
– Primirea cererilor privind exercitarea dreptului la liberă circulație în
străinătate/istoric pașapoarte/ scutire taxe vamale, precum și furnizarea datelor din
Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple și eliberarea
adeverințelor/comunicărilor corespunzătoare, se va face exclusiv prin corespondență
poștală sau electronică, numai pentru persoanele care prezintă documente care
justifică urgența solicitării.
– Activitatea de primire în audiență, atât la sediul Direcției Generale de Pașapoarte,
cât și la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, este suspendată.

Politica