miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poliția Locală Târgu Jiu: „Facem apel la calm și înțelegere!”

Poliția Locală Târgu Jiu asigură 24 din 24 ore fluența și siguranța traficului rutier în imediata apropiere a Spitalului Județean de Urgență și dă asigurări cetățenilor.


„Asigurăm cetățenii municipiului Târgu Jiu că instituția noastră depune toate eforturile necesare pentru a preveni răspândirea infectării cu noul coronavirus, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Târgu Jiu.
Potrivit reprezentanților Poliției Locale, prima măsură luată în cadrul instituției, în acest sens, a constat în aprobarea unui plan de măsuri, atât pentru protejarea angajaților cât și pentru protejarea cetățenilor care intră în contact direct cu polițiștii locali, prin care s-au stabilit următoarele:


– Asigurarea dezinfectanților, a materialelor igienico-sanitare, precum și a echipamentului de protecție adecvat (mânuși de unică folosință, măști de protecție); Instruirea personalulului în ceea ce privește respectarea, cu strictețe, a măsurilor sanitare și profilactice stabilite de către Ministerul Sănătății; Asigurarea continuității în cadrul instituției;
– În scopul evitării aglomerării de persoane în sediul instituției, în holul de acces va intra câte un vizitator, ceilalți fiind îndrumați să aștepte în exterior; Toate persoanele (angajaţi, vizitatori, etc.) care intră în sediul Poliţiei Locale Târgu Jiu sunt obligate să își igienizeze mâinile cu dezinfectant, dispenserele fiind amplasate la punctul de control acces, la intrarea în holul instituției, precum și la fiecare etaj;
– Holul de acces/mobilierul aferent/întreruptoarele/clanțele de la ușa de acces. Sunt dezinfectate din oră în oră; În fiecare zi, la finalul programului, toate încăperile sunt dezinfectate (biroul, tastatura, mouse-ul, clanțele ușilor, înteruptoarele, etc.); Autospecialele Poliţiei Locale sunt dotate cu dezinfectanți și echipament de protecție; Zilnic, autospecialele Poliției Locale sunt dezinfectate;
S-au actualizat anumite proceduri operaționale privind legitimarea, conducerea persoanelor la sediul instituției, prezentarea documentelor, etc; S-a suspendat programul de audiențe la nivelul Poliției Locale Târgu Jiu, solicitările fiind primite prin telefon și email; În situațiile în care este necesară prezența fizică a solicitantului la sediul instituției, se va avea în vedere menținerea distanței de cel puțin 1 metru față de celelalte persoane din incintă;
– Se interzice accesul persoanelor din afara instituției la etajele superioare ale clădirii. Corespondența fiind lăsată la ofițerul de serviciu; Ședințele de lucru în cadrul instituției și instruirile profesionale se vor desfășura în limita a 15 minute. Acestea pot fi reluate după aerisirea încăperii respective, la interval de minim 30 minute.
„Toate aceste măsuri sunt menite să asigure desfășurarea, în condiții normale, a activității profesionale a Poliției Locale Târgu Jiu. Totodată, facem apel la calm și înțelegere! Vă îndrumăm să vă informați doar din surse oficiale, respectați toate recomandările privitoare la igiena personală, evitați zonele aglomerate și păstrați distanța de siguranță față de alte persoane!”, este mesajul oamenilor legii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica