sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Activitatea instanțelor de judecată din Craiova

Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea 192 din 12 martie 2020, a adoptat o serie de măsuri pentru eliminarea aglomerației în incinta și în perimetrul intanțelor de judecată cu scopul limitării deplasării tuturor participanților la activitățile judiciare. În acest sens activitatea de judecată în perioada 13.03.2020 – 04.05.2020 va fi limitată la soluționarea unor cauze cu titlu excepțional.
Astfel, Tribunalul Dolj prin Hotărârea 5/11.03.2020 și comunicatul postat la data de 13.03.2020 a indicat cauzele urgente care se vor judeca pe fiecare materie. Programul cu publicul se suspendă în perioada 13.03.2020 – 04.05.2020, cu recomandarea ca toate înscrisurile să fie trimise prin mijloace de comunicare la distanță.
Curtea de Apel Craiova, în baza Hotărârii nr. 8/2020, a stabilit că activitatea va fi limitată în perioada 16.03.2020-04.05.2020, lista dosarelor care vor fi soluționate fiind afișată pe pagina web a instanței, urmând ca data și ora stabilită pentru soluționare să fie adusă la cunoștința publicului prin afișare pe portalul instanțelor. În toate celelalte cauze urmează a se dispune amânarea/preschimbarea termenlor după data de 4 mai 2020. De asemenea este interzis accesul persoanelor care nu fac parte din personalul instanței, iar activitatea directă cu publicul la nivelul arhivei este suspendată pentru această perioadă, solicitările urmând a fi transmise și rezolvate prin mijloace de comunicare la distanță.
Președintele Judecătoriei Craiova a emis Ordinul de Serviciu nr. 7 din 12.03.2020 prin care activitatea a fost restrânsă în perioada 12.03.2020-31.03.2020 doar la cauzele urgente, accesul fiind permis doar la orele stabilite și afișate în acest sens, iar în restul cauzelor, termenele urmează a fi preschimbate după 31.03.2020. Se menține un program restrâns cu publicul în intervalul 9.00-11.00, urmând ca numărul și distanța dintre persoane să respecte anumite reguli, cu recomandarea ca înscrisurile să fie transmise pe cale electronică.
Toate aceste informații se regăsesc pe pagine web a fiecărei instanțe de judecată din Craiova sau toate pe site-ul Baroul Dolj www.barouldolj.ro.

Av. Lucian Săuleanu, Decanul Baroului Dolj

Politica