marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cort pentru triaj la UPU Drobeta

Un cort pentru trierea pacienților care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin a fost instalat zilele trecute, anunțul fiind făcut de reprezentanții administrației mehedințene.

Conform acestora cortul, din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dispune de paturi, tun de căldură, aer condiţionat mobil, generator şi lumini. Astfel, toți pacienții care ajung la UPU sunt trecuți prin această zonă special amenajată, iar cazurile suspecte de Coronavirus vor fi duse la Secția de Boli Infecţioase și nu vor mai intra în Unitatea de Primiri Urgențe. După fiecare pacient, cortul va fi dezinfectat.
„Aceasta este o măsură suplimentară necesară pentru prevenirea răspândirii Coronavirusului în județul Mehedinți, pe lângă celelalte, de amenajare a spațiilor pentru internate la Secția de Boli Infecțioase și fosta Secție ORL!”, a transmis președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.
În Severin, străzile sunt dezinfectate cu apă cu clor.
Doi mehedințeni au fost confirmați cu noul virus. Este vorba despre un tânăr de 26 ani, venit din Italia pe data de 12 martie, și o femeie de 52 ani care a intrat cu el în contact.

Politica