joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Coronavirus. Cursuri suspendate la Universitate

Universitatea din Craiova îşi închide şi ea porţile, temporar, din cauza epidemiei de coronavirus. Astăzi s-a decis ca activitatea didactică să se facă on-line. Nu se suspendă activităţile adrministrative şi de cercetare. Cantinele vor fi închise până la 31 martie, iar 10 săli de la parterul căminului 10 vor fi repartizate pentru situaţii speciale.

Astfel, s-a decis „suspendarea activităților didactice directe („față în față”), precum și a tuturor activităţilor conexe (conferinţe ştiinţifice, concursuri studențești/școlare, evenimente culturale, artistice şi sportive, dezbateri, alte întruniri sau evenimente cu caracter public, etc.) până la data de 31.03.2020. În perioada 13-31.03.2020, activitățile didactice se vor desfășura în regim online utilizând platforma EvStud sau platformele de e-learning (Moodle, Google Classroom) cadrele didactice şi studenţii beneficiind de suportul necesar în domeniu. Activităţile didactice care nu pot fi derulate în regim online vor putea fi recuperate după un grafic stabilit la nivelul fiecărei facultăţi. Activităţile administrative și de cercetare din cadrul Universității din Craiova, derulate de către personalul angajat al UCv – cadre didactice și de cercetare, personal administrativ și de suport nu se suspendă. Pentru personalul UCv care se deplasează cu mijloacele de transport în comun și pentru care programul începea la ora 8.00, se decalează începerea activității cu 30 de minute, respectiv programul va începe la ora 8.30”.

În această lună, în căminele studenţeşti se face igienizare. Pot rămâne cazaţi în campusurile universităţii doar studenții străini, studenții proveniți din casele de copii și studenții angajați la agenți economici din zona metropolitană Craiova, care nu se pot deplasa în localitățile de domiciliu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

‘Studenții angajați vor depune o adeverință de la angajator până cel târziu luni, 16.03.2020. Situațiile speciale vor fi analizate de Comitetul pentru analiza, monitorizarea şi reducerea riscurilor de epidemie Covid-19 (Coronavirus) la nivelul UCv. Se interzice accesul în spațiile de învățământ și administrative ale universității a tuturor persoanelor, cu excepția angajaților UCv. Se interzice accesul în căminele studențești ale Universității din Craiova a tuturor persoanelor. Fac excepție studenții rămași cazați în respectivul cămin și angajaţii Ucv”, au decis reprezentanţii instituţiei de învăţământ.

Politica