joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Horoscop 11 martie 2020. Gemenii intră în conflicte cu cei din jur

Berbec

Cei născuți în zodia Berbec vor reuși să se facă mai bine înțeleși în relațiile parteneriale pe care le au. Dacă în cuplu lucrurile vor merge mai bine și va fi vorba de empatie, relațiile profesionale, parteneriatele de afaceri vor avea o mai mare doză de tensiune. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le cere să-și controleze pe cât putință autoritatea.

Taur

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei născuți în zodia Taur se vor lupta  cu ei înșiși să-și impună starea de liniște, să-și impună să se relaxeze, să uite de o situație sau să depășească o decizie luată. Se întrevăd factori de stres profesional. Horoscopul de azi pentru zodia Taur le cere să se odihnească mai mult și să aibă mai multă grijă la sănătate.

Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni prezintă un risc accentuat de a intra în conflicte cu cei din jur, în special cu prietenii. Tensiunile se pot naște din nimic și pot afecta starea de spirit a grupului. Pe de altă parte, nativii sunt relaxați în relațiile cu familia. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le cere să evite să aibă cerințe și așteptări prea mari de la cei din jur.

Rac

Pentru cei născuți în zodia Rac, ziua de astăzi va veni cu tensiuni și neplăceri, nemulțumiri legate de casă și familie. Se întrevăd conflicte cu părinții, cu partenerul de viață. Horoscopul de azi pentru zodia Rac îi atenționează că niște planuri și proiecte care vizează locuința vor avea parte de blocaje, bariere și mult stres.

Leu

Cei născuți în zodia Leu reușesc să se facă înțeleși prin dialog calm, reușesc să ajungă la înțelegeri cu cei din jur și să echilibreze contextele tensionate. Nativii care negociază astăzi ar putea ieși în câștig de cauză. Horoscopul de azi pentru zodia Leu îi sfătuiește să caute să rezolve neînțelegerile pe care le au, confuziile, să caute să lămurească o situație în care se află pentru că sunt susținuți astrologic.

Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară s-ar putea să fie nevoiți să facă niște drumuri astăzi care nu le fac nici cea mai mică plăcere, dar sunt obligatorii, importante. Nativii vor încerca din greu să nu se enerveze și să nu dezvolte conflicte. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le cere să se odihnească mai mult și să se dedice activităților care aduc liniștea în suflet și calmează mintea, gândurile.

Balanță

Cu Luna în tranzit prin semnul lor, cei născuți în zodia Balanță vor deveni mai sensibili, mai blânzi, mai împăciuitori, dar totodată vor face eforturi mărețe să-și mențină starea de calm și liniște, de echilibru. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le va aduce o mare doză de senzualitate și nu este exclus ca unii nativi să facă cuceriri, să se preocupe să seducă pe cineva.

Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion sunt sfătuiți să aibă mai multă grijă la sănătate, în specal dacă este vorba de o afecțiune cronică sau de multă vreme instalată. Nativii sunt predispuși enervării și se pot stresa din orice motiv, pot deveni irascibili foarte ușor. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le cere să aibă mai multă răbdare cu cei din jur și să încerce să fie mai calmi.

Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător au tendința de a ascunde adevăratele emoții, gânduri și sentimente din dorința de a nu deranja pe cineva, din teama de a nu strica o relație cu o persoană apropiată. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le poate aduce tensiuni (interioare) în relațiile de prietenie, mai ales dacă la mijloc este vorba de un plan comun sau un proiect de viitor al nativilor.

Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn vor trebui să lupte mult astăzi cu ei înșiși, cu caracterul lor pentru a-și menține o bună imagine în fața altora sau pentru a-și menține funcția într-un context profesional. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn îi atenționează că vor avea parte de multe momente tensionate, vor simți poveri care le cad pe umeri, însă vor da dovadă de răbdare pentru a rezolva contextele nemulțumitoare.

Vărsător

S-ar putea ca imaginația celor născuți în zodia Vărsător să depășească limitele realului și să zboare pe culmile înalte ale fanteziei. Nativii sunt sfătuiți să nu se lase provocați de gânduri și idei, dacă simt că acestea nu se nasc din rațiune. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le cere să evite călătoriile și să încerce să-și pună ordine în propriile credințe și principii, să vadă cu ce anume nu (mai) empatizează.

Pești

Cei născuți în zodia Pești sunt destul de serioși în abordarea unor probleme cotidiene, destul de pragmatici și chiar raționali. Nativii văd cu alți ochi o situație și găsesc metodele potrivite de rezolvare a unei neînțelegeri. Horoscopul de azi pentru zodia Pești îi atenționează că există riscul de a face niște compromisuri prea mari din teama de a nu pierde ceva sau pe cineva, o relație, un parteneriat de afaceri, o colaborare, proiect.

Politica