vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

10 000 de contoare inteligente vor fi montate în municipiul Craiova – un proiect Distribuție Oltenia

În perioada imediat următoare, Distribuție Oltenia va monta, cu sprijinul unui partener extern specializat, 10 000 de contoare inteligente în zona centrală – parțial și zona Sărari din Municipiul Craiova. Contorizarea inteligență face parte din direcțiile strategice de investiție ale operatorului Distribuție Oltenia, fiind o componentă importantă a proiectului SMART Transformation prin care compania și-a propus să-și digitalizeze întreagă activitate, în beneficiul consumatorilor de energie.

Etapa de montare a echipamentelor inteligente de măsură a energiei electrice include locurile de consum aflate în zona de sud-est a municipiului Craiova, zona fiind delimitată de următoarele străzi:

  • în partea de nord – Calea București;
  • în partea de vest – străzile Carol I, Arieș, Caracal, I.D. Sârbu, Pandurilor;
  • în partea de sud – străzile Gheorghe Chițu, Gen. Magheru, Împăratul Traian, Revoluției, Caracal;
  • în partea de est – străzile Henri Coandă și Sărari.

Montarea contoarelor va fi efectuată de către un partener extern cu experiență și nu presupune nici un cost din partea consumatorilor. Aceștia vor fi notificați în prealabil cu privire la perioada în care urmează să fie înlocuite contoarele coventionale cu cele inteligente în vederea asigurării accesului la locurile de consum.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Avantajele instalării unui contor inteligent sunt numeroase, vizând atât consumatorii finali de energie cât și operatorul de distribuție sau furnizorul care facturează energia electrică consumată.

Pentru consumatorii finali de energie, principalele avantaje sunt: se elimină disconfortul creat în situațiile în care clientul trebuie să asigure accesul periodic pentru citirea contoarelor; crește acuratețea datelor de consum înregistrate în scopul facturării; achiziționarea datelor de consum se efectuează zilnic, de la distanță, și astfel, furnizorii de energie electrică au posibilitatea tehnică de facturare a datelor de consum reale; contorul inteligent înregistrează datele de consum la fiecare 15 minute și astfel operatorul de distribuție poate pune la dispoziție aceste date în cazul în care clienții sunt interesați să devină mai eficienți energetic; monitorizarea și timpii de intervenție ale echipelor operative ale operatorului de distribuție în urmă unor deranjamente electrice se diminuează; reconectarea în caz de deconectare se face într-un timp foarte scurt; se elimina taxele de deconectare/ reconectare.

Ce face un contor să fie inteligent?

Aparatul inteligent de măsurare este un dispozitiv electronic capabil să înregistreze cu mare precizie cantitatea de energie electrică tranzitată și să transmită în același timp aceste informații la distanță, printr-o comunicație de date securizată.

Posibilitatea apariției erorilor este scăzută datorită faptului că întreg procesul se desfășoară automat iar transmiterea datelor de la contoare până la sistemul de facturare se face fără intervenție umană.

Prin intermediul proiectului „IMPLEMENTARE SISTEM DE MĂSURARE INTELIGENT ÎN MUNICIPIUL CRAIOVA, ZONA CENTRALĂ – PARȚIAL ȘI SĂRARI – cca. 10.000 DE CONSUMATORI DIN MUNICIPIUL CRAIOVA, COD SMIS 2014 + 114790, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POIM 201 – 2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.3., operatorul Distribuție Oltenia și-a propus: reducerea consumului mediu de energie la nivelul locuințelor din zona de implementare a proiectului, de la 1,42 MWh în 2018 la 1,35 MWh în 2023; creșterea calității serviciului de distribuție a energiei electrice prin implementarea sistemului MDM (metering dată management) prin generarea de rapoarte predefinite; modernizarea/ retehnologizarea a aproximativ 8 km de rețea de medie și joasă tensiune (inclusiv 985 de branșamente adaptate la rețeaua modernizată) – lucrări finalizate.

În viitorul apropiat, Distribuție Oltenia își propune demararea unor proiecte de implementare a contoarelor inteligente în toată aria sa de activitate (județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea) după cum urmează:

  • 2020 – 31.236 contoare inteligente;
  • 2021 – 83.332 contoare inteligente;
  • 2022 – 83.549 contoare inteligente;
  • 2023 – 83.585 contoare inteligente;
  • 2024 – 98.767 contoare inteligente.

Politica