vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liviu Pop, la DNA în dosarul Sorinei Pintea

Liviu Pop a ajuns astăzi la DNA însoţit de avocat pentru a fi audiat  în dosarul în care fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost arestată preventiv în urmă cu o săptămână sub acuzaţia de luare de mită, fiind pusă în libertate sub control judiciar vineri, scrie adevarul.ro

Pop a fost acuzat de fiul acesteia, Ionuţ Pintea, care a afirmat că, la solicitarea senatorului PSD Liviu Pop s-a întâlnit cu persoană care s-a recomandat ca fiind denunţătorul în cazul mamei sale şi care a susţinut că sume de bani au fost date lui Liviu Pop, ca intermediar. Ulterior, într-o altă înregistrare, el a precizat că bărbatul i-a spus că are informaţii care o pot ajuta pe mama sa şi că este subcontractor al firmei care a cîştigat licitaţia aflată în atenţia procurorilor DNA. Pop a respins acuzaţiile, declarându-se şocat.

Pintea este acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica