vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Aproape 2000 de doljeni au luat bani pentru tomate. Programul continuă

1.936 de doljeni au beneficiat, anul trecut, de Programul „Tomata”. Numărul acestora a crescut an de an. Faţă de 2017, în 2019 a fost de trei ori mai mare.

Potrivit reprezentanților Direcției pentru Agricultură Județeană Dolj, în program au fost înscriși 2.085 de doljeni. 149 dintre ei fie au fost declarați neeligibili, fie nu au finalizat proiectul și astfel nu au mai primit ajutorul bănesc.

Suma totală plătită către legumicultorii din judeţul Dolj, în anul 2019, a fost de 27.087.350,40 lei. Cea mai mare creștere a numărului de beneficiari se poate observa comparând situația din 2017 cu cea din 2019. Astfel, în 2017 au fost înregistrați 620 de beneficiari, în 2018 au fost 1.539, iar anul trecut au fost 1.936. „Comparativ cu anul 2018, în anul 2019 numărul legumicultorilor, beneficiari ai programului de sprijin a fost mai mare, însă comparativ cu anul 2017 creșterea nu a mai fost la fel de semnificativă”, conform Direcției pentru Agricultură Dolj. Valoarea sprijinului este de 3000 euro/ 1000 mp plantați cu tomate, cu condiția valorificării producției până la data 15 iunie pentru ciclu l și noiembrie – 20 decembrie, pentru ciclu al II-lea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate” continuă și în acest an.

Termenul limită de înscriere în program este 15 aprilie 2020, iar termenul limită de valorificare a producției este 15 iunie 2020, inclusiv.

“În plus, pentru a avea siguranța că tomatele ce vor fi oferite populației vor avea o calitate cât mai bună, beneficiarii trebuie să deţină un registru de evidență a tratamentelor de protecție a plantelor, ce va fi verificat de către inspectorii Autorității Naționale Fitosanitare.

Reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură Județene efectuează verificări la începutul rodirii și înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producției.

Bugetul total al programului pentru Ciclul I este de aproximativ 40 milioane euro, iar beneficiarii trebuie să valorifice o cantitate de 3 tone/1.000 mp.

Principalele modificări pentru anul 2020 au avut în vedere îmbunătățirea programului, astfel încât consumatorii să beneficieze de  tomate de calitate din producția autohtonă.

Ca element de noutate, în anul 2020, verificarea preliminară a dosarelor și instruirea fermierilor privind respectarea normelor de utilizare a produselor de protecția plantelor se va realiza  de către reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură județene și respectiv, de către inspectorii Autorității Naționale Fitosanitare, la Primăria localității respective”, au anunţat reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Conform acestrora, măsura va fi luată în special pentru cele câteva județe unde sunt foarte mulți beneficiari și pentru a venii în sprijinul fermierilor.

Politica