joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ANM: Vin două zile cu vreme rea

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o informare în care avertizează că până joi dimineaţă va ploua şi se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla la munte cu 80 – 90 km/h.

Temperaturile rămân ridicate în sud-estul ţării.

Astfel, începând de marţi, 3 martie, de la ora 18.00 până joi, 5 martie, la ora 06.00, la început în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi şi în cele centrale, temporar va ploua şi, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase şi montane, cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi pe arii restrânse 30…35 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi se vor semnala descărcări electrice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură cu viteze ce vor depăşi 50…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h. Intensificări temporare ale vântului vor fi pe parcursul zilei de marţi (3 martie) în regiunile vestice şi la munte, iar miercuri (4 martie) şi în cele estice şi sud-estice.

Politica