vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sorina Pintea, prinsă cu şpagă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, este acuzata de luare de mita. Ea fost prinsa in flagrant.

Potrivit procurorilor DNA, Pintea, actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, județul Maramureș,” in perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.
Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.
În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.
Astazi urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Politica