joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Buget de 2,8 milioane lei pentru Festivalul „Shakespeare”. Evenimentul internaţional, la a XII-a ediţie

Cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Internațional Shakespeare” va avea loc în perioada 23 aprilie – 4 mai 2020 în Bănie. Primăria Craiova se asociază cu Teatrul Național „Marin Sorescu” pentru organizarea evenimentului cultural. Parteneriatul ar urma să fie votat în ședința consililului local de joi.

Pentru ediția din acest an a festivalului, primăria va aloca de la bugetul local suma de 2.800.000 lei în vederea sprijinirii organizării evenimentului.

Această sumă a fost alocată prin HCL nr. 33/2020 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Craiova pentru anul 2020.
Festivalul a debutat la Craiova în 1994 și a fost inițiat de Fundaţia Shakespeare, avându-l ca director fondator pe Emil Boroghină, cu intenţia de a introduce capitala Olteniei, prin acest festival, într-un circuit al capitalelor teatrului mondial, reamintesc reprezentanţii Primăriei.

Policlinica Buna Vestire Craiova


La ediţia de anul acesta, între altele, iubitorii de teatru vor asista la spectacole ca „cel al Companiei canadiene Ex Machina, „887”, realizat de celebrul regizor Robert Lepage, cel mai faimos regizor din teatrul mondial în momentul de față, programat în deschiderea Festivalului; „Tiger Lilies joacă Hamlet”, de la Teatrul Republique din Danemarca, în regia regizorului Martin Tulinius, cu care se va încheia ediția din acest an; „Hamlet”, spectacol de o mare modernitate, de la Dusseldorfer Schauspielhaus din Germania, în regia lui Roger Vontobel ca și „Macbeth”, pus în scenă de Alessandro Sera la Teatrul Sardinia din Cagliari, și „Macbeth” de la Sankt Petersburg, regizat de Yuri Butusov, dar și „Visul unei nopți de vară” de la Teatrul Național din Nice, în regia Irinei Brook.

Spectacole de mai mică amploare, dar de aceeași valoare artistică și importanță, precum „Titus Andronicus”, în regia lui Tang Shu Wing de la Tang Shu Wing Theatre Studio din Hong Kong, „Furtuna” din Africa de Sud, de la A & M Productions din Cape Town în regia lui Fred Abrahamse, „Regele Lear”, realizat de cunoscuta actriță și regizoare Kelly Hunter de la Royal Shakespeare Company la „The Flute Theatre” din Stratford upon Avon și multe altele vor putea fi văzute pe scenele de la Teatrul de copii și tineret „Colibri”, la Sala Studio „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Național, la Aula Buia a Universității din Craiova, la Teatrul de vară din Parcul „Nicolae Romanescu” sau pe scenele mobile ce vor fi amplasate în Piața „Mihai Viteazul”, Piața „Buzești” și în cartierele Craiovei. Teatrul Național Craiova va prezenta pe scena proprie „Vărul Shakespeare” de Marin Sorescu, adevărată capodoperă a dramaturgiei românești contemporane, pusă în scenă de regizorul Radu Boroianu”, după cum se arată în raportul ce însoţeşte hotărârea care va fi supusă votului consilierilor locali.
Reprezentanţii Primăriei mai precizează că un element de noutate îl va constitui secțiunea „Spectacole shakespeariene basarabene invitate în Festival”, cum ar fi „Furtuna” de la Teatrul „Ginta latină”, din Chișinău, în regia lui Mihai Țărnă, „Hamlet”, pus în scenă de Alexandru Grecu la Teatrul Național Satiricus „Ion Luca Caragiale” și „Cine l-a trezit pe Yorick”, realizat de Alexandru Vasilachi la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din capitala Moldovei.


Vor fi invitaţi şi din ţară, iar programului de spectacole i se va alătura sesiunea de shakespeareologie patronată de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, Conferința Internațională Shakespeare, organizată în colaborare cu Asociația Europeană de Cercetare Shakespeare, precum şi atelierele teatrale studențești de arta actorului, regie, scenografie și teatrologie, mai multe expoziții.


„Rezumând, cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare Craiova 2020 înseamnă: Excelență (prin prezența la Craiova a celor mai importante producții ale momentului), Diversitate (viziuni teatrale din toate colțurile lumii), Comunitate (prin propunerea de programe stradale și școlare ce acoperă toate cartierele orașului). Este un festival la care comunitatea participă activ, mărește cu fiecare ediție numărul ambasadorilor culturali ce duc renumele Craiovei peste granițele țării și care înfrumusețează oamenii și orașul cu fiecare experiență trăită în timpul festivalului. Fie că vorbim despre spectacole de teatru convenționale sau de cele mai noi forme experimentale, invitații din această ediție vor asigura pe tot parcursul festivalului o atmosferă de sărbătoare începând de pe scenele teatrelor craiovene și terminând pe scene mobile sau improvizate din toate colțurile orașului. Pentru prima oară în istoria festivalului, anul acesta va crește numărul spectacolelor itinerante prezentate în aer liber și va exista un program special pentru elevi, prezentat direct în școli. Pentru întreaga comunitate locală – craioveni și autorități, Festivalul Internațional Shakespeare aduce numeroase beneficii de imagine, de turism cultural, dar și educativ-formativ, marcând Craiova pe harta mondială a evenimentelor de înaltă ținută artistică. În timp ce locuitorii oraşului vor avea posibilitatea ca, pe parcursul a 14 zile, să ia parte la un act cultural de o înaltă ţinută cultural-educativă – fie că e vorba de spectacole, recitaluri, expoziții, conferințe etc., viitorii artiști din țară și străinătate vor beneficia de un adevărat spațiu – şcoală care se creează în timpul festivalului special la Craiova, iar, ce este cel mai important, Municipiul Craiova va beneficia, cu această ocazie, de o promovare cultural-turistică extraordinară în toate mediile naționale și internaționale”, adaugă reprezentanţii Primăriei.
Accesul la evenimente va fi gratuit, pe principiul primul venit, primul servit, pe bază de invitații ridicate de la Agenția teatrului, la fiecare spectacol de sală interioară din cadrul Festivalului în procent de 33% din capacitatea sălii/fiecare spectacol.


Vor exista și spectacole cu acces gratuit în totalitate și locuri cu bilete/ abonamente în procent de 67% din capacitatea sălii/fiecare spectacol de sală interioară, promit organizatorii.

Politica