vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alertă la Universitatea din Târgu Jiu! O studentă întoarsă recent din Italia acuză stări de rău

O studentă de la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, care s-a întors din Italia, zona Lombardia, a fost preluată de un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj. Se pare că tânăra s-a simțit rău în timpul cursurilor, iar reprezentanții UCB Târgu Jiu au alertat autoritățile competente în astfel de cazuri.

Din primele cercerăti efectuate de medici, fata nu ar prezenta suspiciuni de Coronavirus, fiind cel mai probabil vorba despre o viroză respiratorie. Totuși, aceasta va fi supusă la mai multe investigații medicale.

„O studentă din cadrul Universității noastre s-a adresat în această dimineață doctorului de la cabinetul medicat din cadrul Universității, acuzând stări de rău. Ea a motivat că în urmă cu câteva zile a venit din Italia. Am anunțat DSP Gorj despre acest lucru, precum și Prefectura”, a declarat Iulian Țimplea, purtătorul de cuvânt al Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, pentru gorjeanul.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica