vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Polițiștii din penitenciare ar putea să-și plătească creditul la casă cu bani de la stat

Dacă în trecut doar polițiștii, militarii și soldații aveau parte de acest avantaj, acum s-ar putea să primească și polițiștii din penitenciare bani de la stat pentru plata parțială sau integrală a creditelor pentru casă.

Potrivit Adevărul, în conformitate cu Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 482/C/2020, se ia în calcul posibilitatea de a acorda ajutor financiar lunar polițiștilor din penitenciare, pentru plata întregii rate sau a unei părți din creditul pentru cumpărarea unei case sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei case.
Pentru a primi acest ajutor de la stat va trebui ca agenții de penitenciare să aibă un contract ipotecar sau imobiliar sau să aibă încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei case.  
Cei care vor să beneficieze de acest ajutor trebuie să nu deţină o locuinţă în localitatea în care lucrează, la fel și soţul/soţia sau copiii lor. O altă condiție e să nu fi vândut o locuinţă aflată în localitatea în care lucrează, după data la care au fost angajaţi în sistemul administraţiei penitenciare.  
Beneficiul acesta va fi acordat ca înlocuitor pentru banii pe care ofițerii îi primeau pentru plata chiriei, susține preşedintele sindicatelor din penitenciare.
„Nu e un drept în plus, este un drept care înlocuieşte compensarea chiriei. Cei care aveau dreptul la compensarea chiriei, dacă îşi cumpără apartament în rate, pot să dea practic acei bani la rate. Asta presupune ordinul. Nu e un drept în plus”, a declarat Sorin Dumitraşcu.
Din perspectiva Ministerului Justiției, măsura are rolul de a stabiliza personalul din sistem.

Politica